Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comedia 'Jackass Forever' a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, detronând 'Spider-Man'

filme, cinema, cinematograf

Comedia „Jackass Forever” (Paramount Pictures), al patrulea film din saga, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american cu 23,5 milioane de dolari din 3.604 de cinematografe, detronând „Spider-Man: No Way Home” după şase săptămâni în fruntea clasamentului, conform news.ro.

Astfel, „Jackass Forever”, regizat de Jeff Tremaine, cu Jason „Wee Man” Acuña, Johnny Knoxville, Steve-O, Tory Belleci, Sean McInerney, Davon Wilson, Eric Manaka şi Zach Holmes, a detronat „Spider-Man: No Way Home”, care a petrecut şase weekend-uri din ultimele opt pe primul loc.

Filmul SF „Moonfall” (Lionsgate), regizat de Roland Emmerich, cu Halle Berry, Patrick Wilson, John Bradley în rolurile principale, a debutat modest, pe locul doi, cu încasări de 10,1 milioane de dolari din 3.446 de cinematografe. Producţia a costat 140 de milioane de dolari, fiind unul dintre cele mai scumpe filme independente din istorie, potrivit Variety.

„Spider-Man: No Way Home” (Sony), al treilea cu Tom Holland în rol principal, a coborât pe poziţia a treia, după opt săptămâni de la debut. Filmul a avut 9,6 milioane de dolari încasări din 3.600 de cinematografe. Veniturile totale sunt de 1,77 miliarde de dolari, conform cifrelor boxofficemojo.com.

Filmul horror „Scream” (Paramount Pictures), cu Neve Campbell şi Courteney Cox în distribuţie, al cincilea film din franciză şi primul în peste zece ani, a coborât două locuri, până pe patru, după patru săptămâni de la debut. Lungmetrajul a generat venituri de 4,7 milioane de dolari.

Animaţia „Sing 2” (Universal Pictures) a coborât trei locuri, până pe cinci, în al şaptelea weekend de la lansare, adunând 4,1 milioane de dolari.

„The King's Man” (20th Century Studios), regizat de Matthew Vaughn, a coborât un loc, până pe şase, în al şaptelea weekend de la premieră. Producţia a adunat 1,1 milioane de dolari.

Drama romantică „Reedeming Love” (Universal Pictures) a coborât patru locuri, până pe şapte, după trei weekenduri de la lansare, generând încasări de 1 milion de dolari.

Clasamentul este completat de filmul biografic „American Underdog”, thrillerul de spionaj „The 355” şi „The Wolf and the Lion” care a debutat pe ultimul loc cu încasări de 675.000 de dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.