Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi de 18.000 de lei, după un control al activităţii de pescuit comercial în Delta Dunării, în timpul căruia au găsit 45 de unelte de pescuit, unele fiind montate în zone de strictă protecţie, potrivit news.ro.
Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au anunţat că 13 echipe de comisari din cadrul Comisariatului General şi din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii Naţionale de Mediu au controlat, luni, activitatea de pescuit comercial desfăşurată pe întreg teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Astfel, în cele 13 ore de control, cele 13 echipe de comisarii ai Gărzii Naţionale de Mediu au controlat punctele de prima vânzare al peştelui şi 52 de ambarcaţiuni ale pescarilor comerciali.
“Au fost identificate şi extrase din abandon 45 unelte de pescuit comercial (o parte din acestea fiind montate în zone de strictă protecţie). Pentru neconformităţile constatate au fost aplicate amenzi în valoare de 18.000 lei”, au transmis reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu.
Comentează