Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisarul european Oettinger îşi cere scuze după remarci dezavuate de UE privind opţiunile alegătorilor italieni

Der Spiegel
Guenther Oettinger

Comisarul european pentru buget, germanul Guenther Oettinger, şi-a cerut scuze marţi pentru comentariile referitoare la rezultatul alegerilor din Italia, informează Reuters. Poziţia lui Oettinger a fost respinsă de conducerea Uniunii Europene.

Într-un interviu acordat televiziunii Deutsche Welle, comisarul declarase: "Îngrijorarea mea, previziunea mea este că săptămânile următoare vor arăta că pieţele, titlurile de stat, economia Italiei ar putea fi atât de grav afectate încât ar putea trimite un semnal alegătorilor să nu aleagă populişti de stânga sau de dreapta". "Toate acestea erau legate de posibila formare a unui guvern. Nu pot decât să sper că acestea vor juca un rol în campania electorală, constituind un semnal să nu se încredinţeze populiştilor responsabilităţile guvernării", a adăugat el.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a reacţionat arătând că "soarta Italiei nu se află în mâinile pieţelor financiare. Indiferent ce partid politic ar fi la putere, Italia este un membru fondator al Uniunii Europene care a contribuit enorm la integrarea europeană". "Comisia este gata să colaboreze cu Italia cu responsabilitate şi respect reciproc. Italia merită respect", a insistat el, adăugând că este convins că "Italia va merge mai departe pe calea sa europeană".

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a făcut apel "la toate instituţiile UE: vă rog să respectaţi alegătorii. Suntem aici ca să îi servim, nu ca să le ţinem predici".

Comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, a declarat că "trebuie să respectăm regulile şi ritmurile democraţiei" şi că "destinul Italiei trebuie hotărât în Italia, nu la Bruxelles, chiar dacă avem un patrimoniu comun - Europa". "Trebuie să găsim soluţiile corecte împreună, prin dialog. Nu mă îndoiesc că Italia va rămâne în inima Europei şi a zonei euro", a mai spus el.

Poziţia lui Oettinger este însă apropiată de cele exprimate, în public sau privat, de alţi oficiali europeni, arată Reuters. Pieţele financiare au reacţionat la prelungirea crizei politice de la Roma, ale cărei ecouri s-au resimţit până la bursa din New York, unde indicii S&P 500 şi Dow Jones şi acţiunile băncilor au înregistrat marţi scăderi.

Carlo Cottarelli, premierul interimar desemnat de preşedintele italian Sergio Mattarella, nu şi-a prezentat marţi lista cabinetului. Giuseppe Conte, însărcinat anterior cu formarea noului guvern al Italiei, a renunţat duminică, după ce şeful statului a refuzat să îl numească ministru de finanţe pe Paolo Salvini, cunoscut pentru euroscepticism şi pentru criticile la adresa zonei euro, pe care a numit-o într-o carte "închisoare germană".

Coaliţia guvernamentală formată în Italia după luni de negocieri de Liga, partid de extremă dreaptă, şi de formaţiunea populistă Mişcarea 5 Stele (M5S), în urma alegerilor din martie, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de eşecul lui Conte. Matteo Salvini, şeful Ligii, citat de AFP, a avertizat la sfârşitul săptămânii trecute că "Italia nu este o colonie, nu suntem sclavii germanilor sau francezilor, ai spread-ului (n. red. - diferenţa dintre dobânda împrumuturilor pentru Germania şi Italia) sau ai finanţelor", iar liderul M5S, a explicat că "eram pregătiţi să guvernăm şi ni s-a spus nu, deoarece problema este că agenţiile de rating din întreaga Europă erau îngrijorate din cauza unui om care urma să devină ministru al economiei".

Marţi, după declaraţiile lui Oettinger, M5S i-a cerut demisia din funcţia de comisar european, deşi acesta şi-a cerut ulterior scuze şi a arătat că nu a avut intenţia de a fi lipsit de respect.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.