Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană a lansat o strategie pentru accelerarea producerii unui vaccin împotriva COVID

europarl.eu
Comisia europeana UE

Comisia Europeană a lansat, miercuri, o strategie prin care și-a propus să accelereze dezvoltarea, fabricarea și punerea la dispoziția populației a vaccinurilor împotriva COVID-19, anunță MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al CE, dezvoltarea unui vaccin este un proces complex și de durată.

„Prin strategia de astăzi (miercuri-n.r.), Comisia va sprijini eforturile ce vizează accelerarea dezvoltării și a punerii la dispoziție a unor vaccinuri sigure și eficace într-un interval de timp cuprins între 12 și 18 luni, sau chiar mai devreme. Realizarea acestui demers complex necesită efectuarea de studii clinice, în paralel cu investiții în capacitatea de producție pentru a putea produce milioane sau chiar miliarde de doze de vaccin viabil. Comisia este pe deplin mobilizată pentru a sprijini eforturile dezvoltatorilor de vaccinuri”, se arată în comunicat.

Citește și: Lovitură pentru PSD! Artificiul folosit de Guvernul Orban pentru a nu mai avea nevoie de votul Parlamentului în vederea prelungirii stării de alertă

Conform acestuia, strategia se bazează pe asigurarea producției de vaccinuri în UE și a unor rezerve suficiente pentru statele membre și pe adaptarea cadrului de reglementare pentru a accelera dezvoltarea, autorizarea și punerea la dispoziție a vaccinurilor.

„Este un moment important pentru știință și solidaritate. Nimic nu este sigur, dar am convingerea că putem mobiliza resursele necesare pentru a găsi un vaccin care va învinge acest virus o dată pentru totdeauna. Trebuie să fim gata să producem și să punem la dispoziția populației acest vaccin pe întreg teritoriul Europei și în întreaga lume. Acest vaccin va constitui un progres major în lupta împotriva coronavirusului și o mărturie a ceea ce noi, în calitate de parteneri, putem obține atunci când ne punem laolaltă ideile, lucrările de cercetare și resursele. Uniunea Europeană va face tot posibilul pentru a se asigura că toți cetățenii, indiferent de locul în care trăiesc, au acces la un vaccin”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

Citește și: Circ total în USR! O inregistrare a fost ‘scăpată’ în spațiul public: Ciocu’ mic!

Pentru a sprijini companiile în dezvoltarea și producerea rapidă a unui vaccin, Comisia va încheia contracte cu producătorii individuali de vaccinuri în numele statelor membre. În schimbul dreptului de a cumpăra un anumit număr de doze de vaccin într-un interval de timp dat, Comisia va finanța o parte din costurile inițiale pe care trebuie să le suporte producătorii de vaccinuri, mai arată CE.

Finanțarea va proveni în mare parte din bugetul de 2,7 miliarde de euro al Instrumentului pentru sprijin de urgență.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.