Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană deschide anchete cu privire la regulile stabilite de Apple pentru App Store

Agerpres
Apple

Comisia Europeană a deschis proceduri oficiale de investigare antitrust pentru a stabili dacă regulile pe care Apple le impune dezvoltatorilor de aplicații cu privire la distribuirea de aplicații prin intermediul App Store încalcă normele UE în materie de concurență, în urma plângerii Spotify, anunță MEDIAFAX.

„Comisia Europeană a deschis proceduri oficiale de investigare antitrust pentru a stabili dacă regulile pe care Apple le impune dezvoltatorilor de aplicații cu privire la distribuirea de aplicații prin intermediul App Store încalcă normele UE în materie de concurență. Procedurile de investigare se referă, în special, la utilizarea obligatorie a sistemului propriu al companiei Apple de achiziționare în cadrul aplicațiilor, precum și la restricțiile privind capacitatea dezvoltatorilor de a informa utilizatorii de echipamente iPhone și iPad cu privire la posibilități alternative mai ieftine de achiziționare în afara aplicațiilor”, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Citește și: Circ total în USR! O inregistrare a fost ‘scăpată’ în spațiul public: Ciocu’ mic!

Potrivit sursei citate, anchetele se referă la impunerea acestor reguli pentru toate aplicațiile care concurează cu aplicațiile și serviciile companiei Apple în Spațiul Economic European (SEE) și sunt consecința unor reclamații distincte, depuse de Spotify, respectiv de către un distribuitor de cărți electronice sau cărți audio, cu privire la impactul normelor privind App Store asupra concurenței în domeniul muzicii difuzate în streaming, respectiv al cărților electronice/cărților audio.

„Aplicațiile mobile au schimbat în mod fundamental modul în care avem acces la conținut. Apple stabilește regulile de distribuire a aplicațiilor către utilizatorii de iPhone și iPad. Se pare că Apple și-a asigurat un rol de „controlor” în ceea ce privește distribuirea de aplicații și conținut către utilizatorii dispozitivelor sale populare. Trebuie să ne asigurăm că regulile stabilite de Apple nu denaturează concurența pe piețele pe care Apple concurează cu alți dezvoltatori de aplicații, de exemplu, prin serviciul său de difuzare de muzică în streaming, Apple Music, sau prin Apple Books. Prin urmare, am decis să examinez cu atenție regulile stabilite de Apple pentru App Store și conformitatea acestora cu normele UE în materie de concurență”, a declarat, conform comunicatului, Margrethe Vestager, vicepreședintă executivă, responsabilă cu politica în domeniul concurenței.

Citește și: Funcție- cheie pentru Niculae Bădălău! Unde a fost împuternicit șef și ce salariu uriaș va avea

Utilizatorii de iPhone și iPad pot descărca doar aplicații native (și nu aplicații web) de pe App Store.

Comisia va investiga în special cele două restricții impuse de Apple în acordurile sale cu societățile care doresc să distribuie aplicații utilizatorilor de dispozitive Apple, respectiv utilizarea obligatorie a sistemului „IAP” de achiziționare în cadrul aplicațiilor, deținut de Apple, pentru distribuirea de conținut digital plătit. Prin intermediul sistemului său IAP, Apple le percepe dezvoltatorilor de aplicații un comision de 30 % din costurile tuturor abonamentelor percepute de aceștia și restricții privind capacitatea dezvoltatorilor de a-și informa utilizatorii cu privire la posibilitățile de achiziționare alternative din afara aplicațiilor. Deși Apple le permite utilizatorilor să consume și în aplicație conținut precum muzică, cărți electronice și cărți audio achiziționate în altă parte (de exemplu, pe site-ul dezvoltatorului de aplicații), termenii impuși de companie îi împiedică pe dezvoltatori să-și informeze utilizatorii cu privire la astfel de posibilități de achiziționare care, de obicei, sunt mai ieftine.

La 11 martie 2019, Spotify, furnizor de servicii muzicale în streaming și concurentul lui Apple Music, a depus o plângere cu privire la cele două dispoziții din acordurile de licență încheiate de Apple cu dezvoltatorii și la liniile directoare conexe privind verificarea aplicațiilor din App Store (App Store Review Guidelines), precum și cu privire la impactul acestora asupra concurenței în domeniul serviciilor muzicale în streaming.

Citește și: Lovitură pentru PSD! Artificiul folosit de Guvernul Orban pentru a nu mai avea nevoie de votul Parlamentului în vederea prelungirii stării de alertă

În urma unei anchete preliminare, Comisia și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că restricțiile impuse de Apple pot denatura concurența în ceea ce privește serviciile muzicale în streaming de pe dispozitivele Apple. Concurenții Apple fie au decis să dezactiveze complet posibilitatea de abonare prin aplicație, fie și-au majorat prețurile la abonamentul prin aplicație, comisionul perceput de Apple fiind astfel suportat de consumatori. În ambele cazuri, nu li s-a permis să-și informeze utilizatorii cu privire la posibilitățile alternative de abonare în afara aplicației. Obligația de a utiliza sistemul IAP pare, de asemenea, să confere companiei Apple un control deplin asupra relației cu clienții concurenților săi care se abonează prin aplicație, concurenții acesteia fiind împiedicați să dispună de date importante privind clienții lor, în timp ce Apple poate obține date valoroase cu privire la activitățile și ofertele concurenților săi.

La 5 martie 2020, un distribuitor de cărți electronice și de cărți audio a depus, de asemenea, o plângere împotriva companiei Apple, a cărei aplicație Apple Books este în concurență cu reclamantul. Această plângere ridică probleme similare celor anchetate în cauza Spotify, dar se referă la distribuția de cărți electronice și de cărți audio.

În paralel, Comisia Europeană a inițiat astăzi o procedură formală de investigare antitrust pentru a stabili dacă practicile Apple în legătură cu Apple Pay încalcă normele UE în materie de concurență.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.