Comisia Europeană a criticat luni o lege adoptată vineri în Polonia, remarcând că ea 'prezintă riscuri grave pentru libertatea şi pluralismul media' într-o ţară 'unde peisajul mediatic suferă deja de o politizare tot mai accentuată', relatează AFP, conform AGERPRES.
Mii de polonezi au manifestat duminică împotriva acestei legi controversate a media, considerată o tentativă a guvernului populist de dreapta de a reduce la tăcere canalul independent de ştiri TVN24, controlat de grupul american Discovery.
Textul, votat vineri de parlament, mai trebuie promulgat de preşedintele Andrzej Duda pentru a intra în vigoare.
'Votul care a avut loc vinerea trecută accentuează presiunea asupra sectorului media în Polonia', a declarat Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, într-un briefing de presă la Bruxelles.
'Legea poate provoca o schimbare forţată în proprietatea societăţilor media şi prezintă riscuri grave pentru libertatea şi pluralismul media în Polonia', a adăugat el. 'Ea poate conduce la o limitare a libertăţii media în Polonia, unde peisajul mediatic suferă deja de o politizare în creştere', a mai arătat purtătorul de cuvânt.
Legea, dorită de partidul Lege şi Justiţie (PiS) la putere, va împiedica societăţile care nu aparţin Spaţiului Economic European (SEE, care include cele 27 de state din UE, plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) să deţină o participaţie majoritară în companiile media poloneze.
Unul din efectele principale este că va obliga grupul american Discovery să vândă participaţia majoritară la TVN, una din cele mai mari reţele de televiziune privată din Polonia. TVN24 este canalul său de ştiri şi este considerat unul critic faţă de conservatorii la putere.
Cât priveşte guvernul, acesta afirmă că noua lege - denunţată şi de Washington - va proteja peisajul mediatic polonez de actori potenţiali ostili, precum Rusia.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei a reamintit că, în cel mai recent raport cu privire la situaţia statului de drept în Polonia, executivul UE a exprimat deja îngrijorări legate de libertatea media şi în special faţă de acest proiect de lege.
Comisia Europeană desființează o lege adoptată în Polonia: 'Prezintă riscuri grave pentru libertatea şi pluralismul media'
București
10°C
Articole Similare

2.575
Temeri că alegerile din Ungaria o să fie fraudate: scrisoare trimisă preşedintei Comisiei Europene / „Intimidarea fără precedent a statului”
2.575

105
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu: „Mobilitățile Erasmus+ trebuie să fie un drept pentru toți, nu doar o șansă pentru cei privilegiați”
105

84
Avertisment de la Bruxelles: Cel mai important oficial economic al UE afirmă că economia europeană rămâne expusă riscului unui şoc stagflaţionist
84

4.888
Zelenski avertizează asupra unei amenințări mai mari decât se crede: SUA ignoră dovezile că Rusia ajută Iranul, pentru că au încredere în Putin
4.888

3.884
Stenograme. Convorbire Szijjarto-Lavrov scursă în presă: ministrul ungar ar fi acceptat să îi trimită omologului rus un document despre Ucraina
3.884

6.695
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
6.695

98
Raportul de evaluare privind Directiva europeană pentru produse din tutun: Comisia nu ia în considerare strategia de reducere a riscurilor
98

712
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
712

469
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
469

5.739
VIDEO Prezent în Ungaria, JD Vance atacă în termeni duri Uniunea Europeană: În Ungaria există „cel mai rău exemplu de interferenţă străină pe care l-am auzit vreodată”
5.739

347
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
347

1.771
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.771

2.917
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.917
















Comentează