Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană este deschisă la discuții privind Brexit cu Marea Britanie

Comisia Europeană este dispusă să discute cu Marea Britanie despre Brexit în următoarele săptămâni, deoarece speră să evite scenariul ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar fără un acord, relatează Reuters preluat de mediafax.

„Comisia Europeană rămâne deschisă pe parcursul următoarelor săptămâni dacă Marea Britanie dorește reluarea discuțiilor și clarificarea poziției sale în detaliu, prin telefon sau în persoană”, a transmis marți un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Purtătorul de cuvânt a transmis că Uniunea Europeană speră să evite producerea unui Brexit fără acord, dar este pregătită și pentru acest scenariu.

„Scenariul unui Brexit fără acord nu este varianta noastră preferată”, a declarat purtătorul de cuvânt, menționând că Acordul actual este „cea mai bună variantă” și nu poate fi renegociat.

„Pregătirile noastre pentru un Brexit fără Acord protejează cele 27 de state europene și interesele acestora”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Noul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat că aceasta va ieși din Blocul comunitar la 31 octombrie, cu sau fără o înțelegere, și le-a transmis celorlalți lideri europeni că alte discuții nu vor avea niciun rost decât dacă aceștia vor fi dispuși să renunțe la acordul negociat cu Theresa May.

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.