Comisia Europeană este pregătită să înceapă negocierile privind Brexit-ul

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 20-03-2017

Actualizat: 20-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Comisia Europeană este pregătită să înceapă negocierile privind Brexit-ul, a declarat luni un purtător de cuvânt, după ce guvernul de la Londra a confirmat că va lansa la 29 martie procesul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Reuters şi AFP, conform agerpres.

"Suntem pregătiţi să începem negocierile", a afirmat purtătorul de cuvânt al executivului UE, Margaritis Schinas, într-o conferinţa de presă, după ce Downing Street a anunţat că prim-ministrul Theresa May a ales să activeze la 29 martie Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona.

ALERTĂ - Marea Britanie ANUNŢĂ data OFICIALĂ a Brexitului

Purtătorul de cuvânt a notat de asemenea că negocierile vor începe după ce celelalte state din UE se vor întâlni pentru a confirma mandatul de negociere al Comisiei.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat luni, într-o postare pe Twitter, că va prezenta celorlalte 27 de state din Uniunea Europeană "direcţiile de negociere" privind Brexit-ul în termen de 48 de ore de la momentul în care Marea Britanie va declanşa în mod oficial procedura ieşirii din blocul comunitar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri