Comisia Europeană îi dă peste nas României: Respinge cererea ca operatorii de turism să nu returneze banii pentru călătoriile anulate

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 05-05-2020

Actualizat: 05-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: europarl.eu

Comisia Europeană a respins din nou planul României, al Germaniei și al altor 10 țări de a permite operatorilor din turism să emită vouchere în schimbul returnării banilor pentru călătoriile anulate, conform unui document consultat de DPA potrivit Agerpres. Un grup de 12 state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au cerut Comisiei Europene să suspende regulile care obligă companiile aeriene să returneze în totalitate pasagerilor banii pe biletele zborurilor anulate, apreciind că transportatorilor aerieni ar trebui să li se permită să ofere în schimb vouchere pentru zboruri ulterioare.

Comisarul pentru justiţie, Didier Reynders, le-a spus oficialilor de la Berlin că este conştient că sectorul turismului are nevoie de sprijin.

"Dar, de asemenea, trebuie să protejăm consumatorii, în special de când criza i-a afectat pe mulţi consumatori. De asemenea, cred că este important ca sectorul călătoriilor şi turismul să-şi clădească redresarea pe bază de încredere", a declarat oficialul CE.

Conform reglementărilor UE, operatorii din turism trebuie să returneze prompt biletele pentru pachetele de vacanţă şi zborurile anulate. Germania vrea ca sectorul turismului să emită vouchere în schimbul returnării banilor pentru călătoriile anulate.

Sectorul turismului din Germania ar urma să înregistreze până la mijlocul lunii iunie pierderi de venituri de 10,8 miliarde de euro (11,8 miliarde de dolari), a estimat luni Asociaţia Germană pentru Călătorii (DRV), pe fondul crizei provocate de pandemia de coronavirus (Covid-19).

Citește și: Reacția magistraților după decizia CEDO în cazul Kövesi: ‘Este inadmisibil. Toți factorii responsabili să-și asume consecințele’

"Comisia Europeană nu apreciază soluţia propusă de Germania privind emiterea de vouchere. Îmi are foarte rău pentru asta. Avem nevoie de o soluţie rapidă în interesul întregului sector turistic şi al clienţilor îngrijoraţi", a afirmat Thomas Bareiss, responsabil pentru turism în Guvernul de la Berlin.

O soluţie ar putea fi oferirea unei alternative voluntare, atractive clienţilor.

"În acest sens, operatorii din turism ar putea emite vouchere în anumite condiţii", a declarat Reynders.

"Activitatea agenţilor de turism şi a operatorilor de turism aproape s-a oprit din cauza reglementărilor oficiale", a afirmat luni Norbert Fiebig, preşedintele DRV.

Citește și: Prima reacție a Laurei Codruța Kövesi după victoria de la CEDO

Pe lângă pierderile provocate de pandemie, industria turismului este afectată de costurile pentru returnarea banilor pe călătoriile anulate, a adăugat oficialul. El a cerut statului un program de urgenţă care să sprijine turismul cu ajutoare nerambursabile, avertizând că două treimi din operatorii germani de turism se confruntă deja cu riscul falimentului.

"Politicienii nu mai pot sta fără să acţioneze, în timp ce agenţii de turism şi operatorii de turism îşi pierd mijloacele de trai", a declarat Norbert Fiebig.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri