Comisia Europeană va lansa miercuri un program menit să studieze mutaţiile coronavirusului, a dezvăluit preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, într-un interviu acordat pentru ediţia de marţi a cotidianului financiar francez Les Echos, notează AFP preluat de agerpres.
Numit "Hera incubator", noul program "va reuni companii farmaceutice, autorităţi sanitare, oameni de ştiinţă şi Comisia Europeană, cu importante fonduri dedicate", a afirmat ea, fără să precizeze sumele.
"De acum înainte, şi în paralel cu eforturile asupra vaccinurilor actuale, trebuie să ajutăm producătorii să dezvolte capacităţi de producţie" pentru "vaccinuri din generaţia a doua", a detaliat Ursula von der Leyen în acest interviu, explicând că "aceste mutaţii ne îngrijorează foarte mult".
Bruxelles şi-a anunţat deja intenţia de a lansa o nouă agenţie europeană, Health Emergency Response Authority (HERA, Autoritatea pentru reacţii sanitare de urgenţă), pentru a lupta împotriva viitoarelor pandemii şi o coordonare mai bună între cei 27.
În ceea ce priveşte introducerea pe piaţă a unor noi vaccinuri capabile să răspundă mai bine la mutaţiile COVID-19, comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, a anunţat duminică o accelerare a procedurii de autorizare de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).
Pe de altă parte, preşedinta executivului european a mai lansat în acest interviu un apel la "dezvoltarea unor parteneriate mai sistematice între laboratoare, cu o partajare controlată a licenţelor, dincolo de etapa unică de îmbuteliere".
Comisia Europeană lansează un program dedicat mutaţiilor coronavirusului
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

49
Raportul de evaluare privind Directiva europeană pentru produse din tutun: Comisia nu ia în considerare strategia de reducere a riscurilor
49

669
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
669

374
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
374

5.660
VIDEO Prezent în Ungaria, JD Vance atacă în termeni duri Uniunea Europeană: În Ungaria există „cel mai rău exemplu de interferenţă străină pe care l-am auzit vreodată”
5.660

299
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
299

1.770
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.770

2.911
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.911

3.069
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.069

3.785
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.785

3.036
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.036

1.891
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.891

5.857
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.857

2.369
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.369
















Comentează