Comisia Europeană îşi continuă activitatea după atacurile de marţi de la Bruxelles, dintre care unul comis la staţia de metrou Maelbeek, aflată în apropierea sediului instituţiei UE, relatează DPA. 'Uniunea Europeană şi instituţiile europene trebuie să rămână şi vor rămâne ferme. Aici, în capitala Uniunii Europene, vom sta împreună uniţi împotriva terorismului, în deplină solidaritate cu poporul belgian', a declarat purtătorul de cuvânt al CE, Margaritis Schinas.
'Vom continua să lucrăm calm şi eficient - suntem aici, ne simţim în siguranţă', a adăugat el. Uniunea Europeană 'va ajuta Bruxellesul, Belgia şi Europa ca un întreg pentru a contracara ameninţarea teroristă cu care ne confruntăm cu toţii', a declarat preşedintele UE, Donald Tusk, într-un comunicat. La rândul său, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, aflată în vizită în Iordania, a afirmat că este 'o zi foarte tristă pentru Europa', subliniind că bătrânul continent 'suferă acum aceeaşi durere' pe care Orientul Mijlociu 'a cunoscut-o şi o cunoaşte în fiecare zi', conform Agerpres.
Comentează