Comisia Europeană nu va aproba planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) al Ungariei atât timp cât această ţară nu implementează reforme judiciare şi nu garantează investigarea cazurilor de corupţie, a declarat într-un interviu publicat marţi comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Există probleme sistemice cu statul de drept în Ungaria şi Comisia Europeană este pregătită să folosească toate instrumentele pentru a proteja democraţia, inclusiv suspendarea fondurilor europene, a declarat comisarul european website-ului ungar hvg.hu.
El a mai spus că va cere din nou Ungariei şi Poloniei să se alăture Biroului Procurorului Public European (EPPO) (condus de Laura Codruţa Kövesi n.red), motivând că ''fără aceasta nu putem fi siguri că există suficientă protecţie împotriva fraudei şi corupţiei''.
Independenţa justiţiei şi libertatea presei continuă să fie ameninţate în Ungaria şi Polonia, consideră Comisia Europeană în reportul ei privind statul de drept în ţările UE publicat în aceeaşi zi şi pe care doreşte să-l transforme într-un prim instrument pentru aplicarea mecanismului care-i permite să le suspende unor state membre accesarea fondurilor europene.
Acest raport este ''un instrument în primul rând preventiv'', dar şi ''una dintre sursele importante de informaţii pentru a declanşa'' noul mecanism ce permite Comisiei Europene să suspende fondurile europene în cazul încălcării statului de drept, a indicat apoi comisarul Reynders, precizând că executivul comunitar va examina activarea acestui mecanism după vacanţă.
Raportul ''plin de pretenţii absurde care nu au nicio legătură cu realitatea'' prezentat marţi de Comisia Europeană ''nu este o surpriză'', a declarat Balazs Hidveghi, europarlamentar al partidului Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, relatează agenţia MTI.
Guvernul de la Budapesta ''nu-şi făcea iluzii în legătură cu aşa-zisul raport privind statul de drept al Comisiei Europene după evenimentele din ultimele săptămâni'', a adăugat Hidveghi, făcând referire la noua lege ungară care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli, lege criticată la Bruxelles şi de lideri vest-europeni.
''Acest raport dezamăgitor nu este altceva decât o încercare de a ne şantaja (...) Toată aceasta pentru că mergem împotriva curentului general de la Bruxelles, pentru că spunem ''nu'' migraţiei, pentru că ne protejăm copiii şi nu lăsăm activiştii LGBTQ să intre în şcoli şi grădiniţe'', a mai spus eurodeputatul Fidesz.
Ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, a reacţionat şi ea după declaraţiile comisarului Reynders, menţionând într-o postare pe Facebook că executivul comunitar ''şantajează'' Ungaria din cauza respectivei legi.
Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau, în cazul Ungariei, prin politica ostilă faţă de migranţi, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement declanşate împotriva lor de Comisia Europeană pentru astfel de chestiuni şi pentru altele, care privesc în special justiţia.
Disputele Budapestei şi Varşoviei cu Bruxellesul au cunoscut recent o nouă escaladare după ce Ungaria a stârnit indignarea unor lideri vest-europeni prin adoptarea acelei legi anti-LGBT, iar în Polonia Tribunal Constituţional a declarat neconstituţională o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie (CJUE) prin care aceasta dispunea suspendarea unei componente a contestatelor reforme judiciare poloneze.
Prin decizia sa, Tribunalul Constituţional polonez a pus sub semnul întrebării preeminenţa dreptului european în faţa celui naţional, ceea ce îngrijorează în mod special Comisia Europeană, mai ales că şi Germania a creat un astfel de precedent cu o hotărâre a Curţii Constituţionale prin care contestă întâietatea dreptului european asupra celui naţional.
Prin urmare, odată cu publicarea raportului privind statul de drept, Comisia Europeană a trimis marţi Varşoviei o scrisoare prin care îi cere să se conformeze deciziilor CJUE, ameninţând că în caz contrar se va adresa acestei instanţe europene pentru a putea impune sancţiuni financiare Poloniei.
''Ceea ce se întâmplă (în Polonia) în privinţa întâietăţii dreptului UE ne va determina să privim de două ori planul de relansare polonez'', a mai spus comisarul Reynders, sugerând astfel o posibilă intenţie a Comisiei Europene de a pune condiţii şi pentru aprobarea PNRR-ului Poloniei.
Toate căile de dialog cu Polonia şi Ungaria au fost epuizate, prin urmare Comisia Europeană vrea să ia măsuri împotriva lor, a indicat el.
Comisia Europeană o bagă pe Kovesi pe gâtul lui Viktor Orban: Șantaj cu fondurile europene pentru aderarea Ungariei la EPPO
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.769
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
1.769

59
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
59

1.691
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.691

1.722
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.722

1.880
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.880

2.844
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.844

721
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
721

4.254
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.254

88
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
88

2.018
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.018

120
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
120

190
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
190

128
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
128
















Comentează