Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană ofertează Ungaria, după ce Viktor Orban a spus că nu are nevoie de banii europeni: Un nou termen limită pentru aprobarea PNRR

the telegraph
Viktor Orban

Bruxellesul i-a propus Ungariei un termen suplimentar pentru examinarea planului său de relansare de 7,2 miliarde de euro, frânată de dezacordurile privind respectarea statului de drept, a anunţat luni un responsabil european, relatează AFP şi DPA.

"Ceea ce le-am propus autorităţilor ungare este o prelungire a termenului până la 30 septembrie", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, la finalul unei videoconferinţe cu cei 27 de miniştri de finanţe ai UE.

Acest termen suplimentar va trebui să fie acceptat şi de autorităţile ungare, a adăugat el, în cadrul unei conferinţe de presă.

Înaintat Bruxellesului pe 12 mai, planul ungar de investiţii şi de reforme care îi permite Budapestei să pretindă 7,2 miliarde de euro de subvenţii europene, ar fi trebuit să facă obiectul unei decizii a Comisiei pe 12 iulie cel mai târziu, la finalul celor două luni de examinare prevăzute de procedură.

Comisia nu a luat însă o decizie, pe fondul puternicelor tensiuni cu Budapesta după adoptarea unei legi ungare acuzate că aduce atingere drepturilor persoanelor LGBT. Această lege a fost condamnată de majoritatea Celor 27, de o rezoluţie a Parlamentului European cu o puternică majoritate şi de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a calificat-o drept "o ruşine".

Premierul ungar, Viktor Orban, prezintă această lege ca pe un instrument de protecţie a copiilor şi refuză să o retragă, în pofida criticilor.

UE afirmă că refuzul său de a valida planul de relansare nu are legătură cu legea LGBT. Comisia Europeană justifică faptul că nu a dat încă undă verde prin lipsa de transparenţă în încredinţarea contractelor publice, o luptă insuficientă împotriva corupţiei şi lipsa de independenţă a sistemului judiciar.

Reuniunea prin videoconferinţă a miniştrilor de finanţe din UE a aprobat, de altfel, luni, planurile de relansare pentru patru ţări - Croaţia, Cipru, Lituania şi Slovenia - care primiseră deja undă verde de la Comisie. Astfel, numărul total de state membre ale căror planuri de relansare au fost aprobate se ridică la 16.

În afară de Ungaria, numai Polonia s-a confruntat cu depăşirea termenului de două luni de examinare a planului său de către Bruxelles. Ţările de Jos şi Bulgaria nu au înaintat încă aceste planuri.

Aceste planuri sunt finanţate prin recurgerea la un împrumut comun, o formulă inedită, care încarnează solidaritatea europeană în contextul crizei de COVID-19. Ele fac parte din planul de relansare "NextGenerationEU", în sumă totală de 750 de miliarde de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.