Recenta reducere a contribuţiilor la Pilonul II de pensii diminuează, pe termen scurt, îngrijorările fiscale, însă ar putea avea implicaţii negative pentru dezvoltarea pieţelor de capital, afirmă reprezentanţii Comisiei Europene în Raportul privind recomandările specifice de ţară pentru 2018.
Contribuţia virată la Pilonul II de pensii a fost redusă, la finalul anului trecut, de la 5,1% la 3,75% din salariile brute începând cu anul 2018 deşi, potrivit legislaţiei, cota de contribuţie virată Pilonului II trebuia să crească treptat la 6% din salariul brut.
Subiectul Pilonului II de pensii a revenit în prim-plan după ce, programul legislativ 2018 pentru perioada mai - decembrie, publicat pe site-ul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul în 28 aprilie, anunţă existenţa unui proiect de lege potrivit căruia contribuţiile ar urma să fie suspendate în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2018. Mai mult, documentul propune o contribuţie a angajatului, în sumă fixă, de 84 lei în primul an, care urmează să crească anual până la 125 lei în anul 5, dedusă din impozitul pe venit. Totodată, şi angajatorul ar putea plăti această contribuţie care, în cazul său, urmează să fie dedusă din impozitul pe profit în funcţie de mărimea companiei (50, 25, 10 angajaţi). De la începutul acestui an, contribuţiile sociale au trecut în sarcina angajatului.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teorodovici, a declarat, marţi, că orice scenarii cu privire la sistemul de pensii susţinute de oameni care habar nu au despre activităţile Guvernului produc efecte negative în costurile de împrumut pe care Ministerul Finanţelor trebuie să le plătească în piaţă şi trebuie analizat dacă astfel de afirmaţii nejustificate nu ar trebui taxate conform legii.
Pe de altă parte, mai multe organizaţii importante din mediul de afaceri au solicitat menţinerea legislaţiei şi arhitecturii actuale a Pilonului II de pensii, fără alte modificări, într-un document intitulat "Apel pentru păstrarea arhitecturii sistemului de pensii private din România".
Comisia Europeană: Reducerea contribuţiei la Pilonul II ar putea avea implicaţii negative pentru dezvoltarea pieţelor de capital
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2.546
Noul lider al Ungariei exclude admiterea Ucrainei în UE în timpul războiului / VIDEO
2.546

68
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
68

3.486
Rusia reacționează la înfrângerea lui Viktor Orban: Avertisment privind o 'furtună economică' în UE / Ce a spus și "vocea lui Putin"
3.486

2.606
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
2.606

229
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
229

3.453
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
3.453

42.244
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
42.244

5.622
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.622

1.347
A crescut dependența europenilor față de produsele fabricate în China
1.347

2.423
Vacanțele românilor, în pericol: Cursele aeriene spre marile destinații turistice ar putea să fie modificate pe fondul războiului din Iran
2.423

5.555
Sfârșitul unei practici foarte des întâlnite în hoteluri: UE introduce reguli noi
5.555

160
Controale noi la frontierele UE: Câte persoane nu au fost lăsate să intre în ultimele șapte luni
160

2.763
Temeri că alegerile din Ungaria o să fie fraudate: scrisoare trimisă preşedintei Comisiei Europene / „Intimidarea fără precedent a statului”
2.763
















Comentează