Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană va aloca 5 milioane de euro pentru promovarea cărților și traducerile literare în cadrul programului 'Europa creativă'

Getty Images
comisia europeana

Comisia Europeană acordă un buget de 5 milioane de euro pentru iniţiativa care urmăreşte să faciliteze traducerea, publicarea, distribuirea şi promovarea diferitelor forme de opere de ficţiune europene, inclusiv romane, poezie şi benzi desenate, prin intermediul a aproximativ 40 de proiecte, în cadrul programului „Europa creativă”.

„În peisajul bogat al patrimoniului nostru european, fiecare limbă şi fiecare gen literar adaugă detalii şi culori unice. Cu cele 5 milioane de euro ale acestei iniţiative de sprijinire a traducerilor literare şi a promovării cărţilor, deschidem porţi către lumi diverse, ajutând romanele, poezia şi chiar şi benzile desenate să ajungă la noi categorii de public. Aşa scriem o poveste europeană mai puternică şi mai vibrantă, care ne uneşte prin faptul că dobândim o înţelegere şi o apreciere comune”, a declarat Iliana Ivanova, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, potrivit news.ro.

În 2024, această cerere de propuneri va continua să sprijine Ucraina în domeniul cărţilor prin furnizarea de publicaţii în limba ucraineană refugiaţilor şi persoanelor strămutate.

Entităţile eligibile, fie că îşi depun candidatura în mod individual, fie ca parte a unui consorţiu, sunt invitate să elaboreze strategii editoriale şi promoţionale cuprinzătoare pentru proiecte care implică cel puţin cinci opere de ficţiune traduse în şi din limbi eligibile.

Dimensiunea proiectelor sprijinite variază de la proiecte mici (maximum 10 cărţi, 100.000 de euro), până la proiecte medii (maximum 20 de cărţi, 200.000 de euro) şi proiecte mari (cel puţin 21 de cărţi, 300.000 de euro). Proiectele trebuie să respecte condiţiile generale de eligibilitate şi să cuprindă cel puţin cinci traduceri. Termenul de depunere a candidaturilor este 16 aprilie 2024.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.