Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia juridică a aprobat proiectul de lege privind prevenirea și combaterea antisemitismului

antisemitism

Deputaţii din comisia juridică au aprobat, luni, raport favorabil la proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, informează Agerpres.

Propunerea legislativă prin care se propune pedepsirea cu închisoare de la 3 la 10 ani a unor fapte precum constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, dar şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, a fost adoptată pe 13 iunie de Senat.

Proiectul, iniţiat de mai mulţi parlamentari din întreg spectrul politic, cu excepţia USR, mai prevede că fapta persoanei de a promova în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

Vezi și: Angela Merkel e UMILITĂ de partenerii de coaliție care îi dau ULTIMATUM: Germania amenință că ÎNCHIDE granițele

"Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Confecţionarea, vânzarea, răspândirea şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antisemite se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor antisemite. Aceste fapte nu sunt considerate infracţiuni dacă sunt săvârşite în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public", mai stipulează propunerea legislativă.

În expunerea de motive a propunerii legislative se menţionează că "în 2018 se împlinesc 80 de ani de la introducerea în România a legilor rasiale şi antisemite, care au constituit catalizatorul Holocaustului pe teritoriul românesc".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.