Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Naţională a Bibliotecilor și-a reluat activitatea, după nouă ani de absență

biblioteca_nationala_bucuresti

Comisia Naţională a Bibliotecilor (CNB) și-a reluat activitatea miercuri, după nouă ani de absență, într-o nouă componență, desemnată prin Ordin comun privind Componența Comisiei Naționale a Bibliotecilor emis de Ministerul Culturii și Identității Naționale și de Ministerul Educației Naționale, scrie Mediafax.

În cadrul ședinței de constituire a fost desemnată conducerea comisiei, aflată sub coordonarea Ministerului Culturii şi Identității Naționale şi a Ministerului Educaţiei Naționale.

Astfel, Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene "Alexandru și Aristia Aman" din Craiova a fost ales președinte al acestui for, iar Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din București, a fost desemnat secretar.

Comisia Naţională a Bibliotecilor este autoritatea ştiinţifică naţională pentru coordonarea bibliotecilor românești, fiind înfiinţată în temeiul Legii nr. 334/2002 privind bibliotecile.

Citește și: Marea Britanie: Sute de cadre didactice urmează să protesteze în centru Londrei, pentru a solicita o finanțare suplimentară pentru școli

Comisia este formată din 23 de membri, specialişti în biblioteconomie şi ştiinţele informării. Structura comisiei este împărțită astfel: Ministerul Culturii şi Identității Naționale - 6 membri, Ministerul Educaţiei Naționale - 6 membri, Academia Română - 2 membri, asociaţiile profesionale de profil - 5 membri, Ministerul Afacerilor Interne - 1 membru, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei - 1 membru, iar bibliotecile eclesiastice - 2 membri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.