Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisiile din Parlament au avizat favorabil componenta pe afaceri europene din bugetul MAE

MAE

Componenta pe afaceri europene din bugetul Ministerului Afacerilor Externe a primit marţi aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate cu 16 voturi "pentru", şase voturi "împotrivă" şi o abţinere. Potrivit secretarului de stat din MAE, Cristian Winzer, pentru pregătirea preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România au fost alocaţi 44 de milioane de euro, conform Agerpres.

"Există o persoană mandatată, care se ocupă cu problematica referitoare la zona afaceri europene şi procesul de coordonare, pregătire şi exercitare a viitoarei preşedinţii a Românei la Consiliul UE. (...) Având în vedere complexitatea şi importanţa acestui proiect, este cel mai important proiect după momentul aderării ţării noastre la NATO şi UE, a fost nevoie de o implicare complexă din partea tuturor ministerelor şi unui număr ridicat de instituţii care vor avea atribuţii în tot ceea ce înseamnă procesul de pregătire şi exercitarea acestei preşedinţii. Pentru anul 2018 avem alocate sumele de 112.820.000 lei, sub formă de credite bugetare, există suplimentare sub formă de credite de angajament, suma de 184.883.000 de lei. Pentru componenta de clasificaţie bugetară, credite bugetare, acestea sunt defalcate pe titluri de cheltuieli în următoarele componente: bunuri şi servicii - cu o valoare de 62.000.000 lei, cheltuieli de capital, vorbim de activele nefinanciare - 43.820.000 lei şi proiecte cu finanţare din fonduri externe, vorbim de 6.000.000 lei", a spus Winzer.

El a menţionat că este un buget pe care MAE şi l-ar fi dorit mai mare, pentru că este vorba de un proiect naţional care trebuie să aibă şi bugetarea aferentă. Secretarul de stat a arătat că, în raport de celelalte bugete pe care le-a văzut la statele care au deţinut la un moment dat preşedinţia Consiliului UE, România se raportează "sub media generală".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.