Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Compania Blue Air anunţă lansarea serviciilor sale din noua sa bază din Iaşi

tripsta.co.uk
blue air

Blue Air anunţă lansarea serviciilor sale din noua sa bază din Iaşi, începând cu vara anului viitor şi pune în vânzare zboruri directe şi de conexiune către mai mult de 23 de destinaţii, potrivit unui comunicat al companiei.

Blue Air va avea o aeronava Boeing 737-8-MAX la baza din Iaşi şi va opera 8 servicii directe şi peste 15 zboruri de conexiune din Iaşi.

Blue Air operează în prezent zboruri directe de la Iaşi la Londra Heathrow şi Bucureşti Otopeni. Începând cu luna decembrie, Blue Air va adăuga un nou serviciu direct de la Iaşi la Dublin urmat de încă 5 noi zboruri directe de la Iaşi la Paris, Roma, Barcelona, Bruxelles şi Koln începând cu 27 martie 2022.

"Suntem încântaţi să anunţăm noua noastră bază din Iaşi, oferind clienţilor ieşeni accesul la peste 23 de destinaţii-cheie din reţeaua noastră. Blue Air se angajează să susţină dezvoltarea aeroportului din Iaşi şi să aducă beneficii comunităţii ieşene, oferind opţiuni de călătorie mai bune la preţuri accesibile", a declarat Krassimir Tanev, Director Comercial Blue Air.

Compania va oferi peste 15 zboruri de legătură din Iaşi prin hub-ul său din Bucureşti în cadrul orarului de vară 2022: Amsterdam, Atena, Barcelona, Frankfurt, Helsinki, Heraklion, Larnaca, Londra-Luton, Madrid, Malaga, Milano - Linate, Munchen, Paris, Stuttgart, Timişoara, Valencia şi Viena, potrivit Agerpres.ro.

"Salutăm decizia companiei Blue Air de a redeschide baza permanentă la Iaşi, colaborarea cu operatorul low-cost fiind un suport real pentru dezvoltarea aeroportului. Faptul că Blue Air a ales Aeroportul Iaşi pentru consolidarea propriului business confirmă faptul suntem în continuare un partener de încredere. Cele 5 rute directe anunţate pentru anul viitor sunt un câştig pentru ieşeni, dar şi pentru toţi locuitorii Moldovei, precum şi un pas înainte pentru parteneriatului nostru. Doresc să mulţumesc pe această cale conducerii Blue Air pentru deschidere şi susţinere", a spus Romeo Vatră, directorul general provizoriu al Aeroportului Internaţional Iaşi.

Blue Air lansează campania "Iaşiul zboară cu Blue Air", oferind în acest weekend 5.000 de locuri cu preţuri începând de la 9,99 euro şi date de călătorie până în octombrie 2022. Toate rezervările includ o schimbare gratuită a datelor de călătorie.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra - Low - Cost (ULC) şi cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor. Cu o echipă formată din peste 1.000 de profesionişti, pasionaţi de aviaţie, Blue Air are un istoric impecabil în siguranţa zborului. Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 16 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.