Compania de transport al gazelor naturale ICGB a declarat vineri că a lansat o licitație de 2,7 milioane de euro (2,87 milioane de dolari) pentru asigurarea interconectorului de gaze naturale Bulgaria-Grecia, scrie seenews.com.
Ofertele sunt acceptate până pe 21 martie, a precizat ICGB într-un anunț publicat în registrul de achiziții publice.
Contractul planificat prevede asigurarea împotriva tuturor riscurilor de daune materiale, inclusiv avarierea utilajelor și întreruperea funcționării. Licitația acoperă, de asemenea, asigurarea de răspundere civilă generală, asigurarea împotriva terorismului, sabotajului, revoltelor, grevelor, tulburărilor civile și actelor rău intenționate.
Interconectorul de gaz a atins o rată de rezervare de 94% din capacitatea sa în decembrie anul trecut, după ce a fost pus în funcțiune la 1 octombrie, a declarat ICGB în ianuarie.
Conducta de 182 de kilometri, în valoare de 253 de milioane de euro, are o capacitate totală de 3 miliarde de metri cubi (mld. mc) pe an, 1,57 mld. mc fiind deja rezervate în cadrul unor contracte pe termen lung de până la 25 de ani. Acesta a furnizat aproximativ o treime din gazele naturale consumate în Bulgaria în actualul sezon de încălzire.
Comentează