Compania energetică de stat din Ungaria ia în calcul să plătească gazul rusesc în ruble (ambasadorul Rusiei)

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 05-04-2022

Actualizat: 05-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Compania energetică maghiară MVM discută cu Gazprom posibilitatea de a transfera plățile pentru gaz în moneda rusă, a declarat ambasadorul rus în Ungaria, Evgheni Stanislavov, pentru RIA Novosti.

„Compania energetică de stat MVM, care tocmai a încheiat un contract pe termen lung cu Gazprom Export, discută aceste aspecte (privind transferul decontărilor în ruble)", a declarat diplomatul.

În același timp, ambasadorul a precizat că nu cunoaște comentariile oficialilor ungari pe această temă.

Anterior, compania energetică letonă Latvijas Gāze a anunțat posibilitatea de a plăti pentru gazul rusesc în ruble. Potrivit companiei, metoda de decontare propusă este în prezent analizată din punct de vedere juridic și comercial.

O asemenea posibilitate a fost vehiculată duminică și de ministrul economiei din Slovacia, însă acesta a fost ulterior contrazis de alți oficiali slovaci, care au transmis că țara va merge pe linia comună a UE.

La 23 martie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat decizia de a converti în ruble plățile pentru gazele furnizate de Rusia țărilor neprietenoase. La rândul lor, reprezentanții țărilor europene au indicat că în contracte era inclusă o altă monedă. Țările G7 au declarat că nu vor plăti pentru livrările de gaz rusesc în ruble, în ciuda cererii Moscovei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri