Compania Martha Graham, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri de dans, vine la București

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 31-07-2018

Actualizat: 31-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: cndb.ro

Martha Graham Dance Company, din SUA, va prezenta, pe 19 septembrie, de la ora 20.00, la Teatrul Național București, cinci momente coregrafice, "Lunca întunecată", "Extaz", "Lamentație - Variațiuni", "Cursa în labirint" și "Ținutul împădurit", arată un comunicat remis MEDIAFAX.

"Martha Graham", cea mai cunoscută și mai veche companie de dans americană, urcă pe scena Teatrului Național la cea de-a 19-a ediție a Întâlnirilor JTI.

Cele cinci momente coregrafice care vor fi prezentate în spectacolul de pe 19 septembrie, de la ora 20.00, sunt "Lunca întunecată/ Dark Meadow", "Extaz/ Ekstasis", "Lamentație - Variațiuni/ Lamentation - Variations", "Cursa în labirint/ Errand into the maze" și "Ținutul împădurit/ Woodland".

Unul dintre numele de referință pentru istoria dansului în secolul al XX-lea, Martha Graham și-a fondat propria companie în 1926, la New York.

"A avut propria viziune asupra dansului, bazat pe căutarea esenței umane, iar tehnica Graham se predă și astăzi în școlile de coregrafie. De-a lungul unei cariere de aproape 70 de ani, a conceput peste 180 de lucrări, colaborând și lucrând cu Mihail Barâșnikov, Rudolf Nureyev, Maya Plisetskaya sau Kirk Douglas, Liza Minnelli și Madonna. Compania Martha Graham duce mai departe stilul inovativ, inconfundabil și îndrăzneț al unei artiste care a revoluționat dansul contemporan și continuă să fie o sursă de inspirație neprețuită pentru noi și noi generații de coregrafi și dansatori", arată organizatorii evenimentului.

Momentele coregrafice prezentate la București sunt reconfigurări ale lucrărilor realizate de Graham, dar și configurări originale ce pornesc de la principiile formulate în cele șapte decenii de efervescență creatoare care i-au asigurat fondatoarei companiei locul în istoria dansului.

Astfel, "Suita Lunca întunecată" a fost compusă în 2016, pornind de la elementele unei lucrări a Marthei Graham, care a avut premiera în 1946, la New York. Lucrarea pornește de la pasiunea artistei pentru ritualurile triburilor din sud-vestul Americii și Mexic. Graham a colaborat cu compozitorul mexican Carlos Chavez pentru acest moment și scria despre propria lucrare: "«Lunca Întunecată» este o reconstituire a misterelor care însoțesc eterna aventură a căutării".

Considerată a fi creația cu numărul 37 a Marthei Graham, "Extaz" a fost realizată în 1933. Virginie Mécène, directorul de programe al companiei, a refăcut versiunea care va fi prezentată la București, pe baza documentației solo-ului original, inclusiv a fotografiilor.

Conceput inițial în 2007, pentru a comemora evenimentele tragice din 11 septembrie 2001, momentul "Lamentație - Variațiuni" trebuia să fie pus în scenă o singură dată, dar reacția publicului a dus la includerea lucrării în repertoriul permanent al Companiei de Dans Martha Graham. Lucrarea, concepută de Janet Eilber, director artistic al companiei, în colaborare cu un grup de coregrafi, include un film al Marthei Graham de la începutul anilor '40, fiecare artist fiind invitat să creeze o schiță coregrafică spontană ca reacție la pelicul[. Partiturile muzicale le aparțin lui Gustav Mahler, George Crumb și Frédéric Chopin.

"Cursa în labirint" a fost prezentată pentru prima dată în 1947, protagonistă fiind însăși Martha Graham. Secvența repovestește, din perspectiva Ariadnei, mitul lui Tezeu, cel ce străbate labirintul pentru a se confrunta cu Minotaurul. Actuala versiune a fost recreată după ce decorurile și costumele originale au fost distruse parțial de uraganul Sandy.

Cea mai nouă lucrare din spectacolul propus bucureștenilor este "Ținutul Împădurit". Coregraful Pontus Lidberg a realizat momentul coregrafic în 2016, "folosind muzica lui Irving Fine ca punct de plecare, în loc de concept. Am auzit structura, precum și o posibilă imagistică: ținutul împădurit, lumina lunii și creaturi hoinare", își explică Lidberg demersul, citat de promotorii evenimentului de la București.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri