Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Companiile din energia electrică - Investiții de peste 17 miliarde de lei, pentru următorii ani

wikipedia
anre

Companiile din energia electrică a transmis planuri de investiții de circa 9 miliarde de lei, iar cele din gaze naturale de 8,1 miliarde lei, pentru următorii ani, anunță ANRE, potrivit Mediafax.

Operatorii din sectorul energiei electrice au transmis planurile de investiţii pentru perioada a patra de reglementare cu o durată de cinci ani în valoare totală de cca. 9 miliarde lei, din care din fonduri proprii ale operatorilor de transport şi de distribuţie de cca. 7,2 miliarde lei. Diferenţa între cele două valori o reprezintă contribuţii de la terţe părţi (solicitanţi de racordare, autorităţi locale pentru extinderi, fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană).

Volumul investiţiilor pentru reţelele electrice de transport, asumat de operatorul de transport şi de sistem Transelectrica este de cca 1,2 miliarde lei, din care proiecte interne (obiective noi/retehnologizari/modernizari/etc) - 0,89 miliarde lei. iar proiecte de interes comun (PCI) şi de interconexiune - 0,34 miliarde lei.

ANRE apreciază că acest plan nu ţine seama de noile obligaţii stabilite de pachetul energie curată, aprobat de Uniunea Europeană în acest an (Regulamentului (UE) 2019/943 al Parlamentului European şi al Consiliului privind piaţa internă de energie electrică), în special în ceea ce priveşte îndeplinirea ţintelor cu privire la utilizarea capacităţilor de interconexiune. „Ca titlu de exemplu, menţionăm că operatorul a identificat un grad ridicat de incertitudine privind realizarea a două proiecte de interes comun (o parte a PCI 3.8.4 - LEA 400kV Cernavodă - Stâlpu, cu un circuit intrare/iesire in statia Gura Ialomiţei şi PCI 3.8.5 - LEA Smârdan-Gutinaş), pe care nu le-a inclus în planurile de investiţii aferente perioadei 2020-2024”, arată un raport al autorității.

Citește și: Mihai Fifor: L-am auzit pe Eugen cu îngrijorări, zile la rând discutând cu doamna prim-ministru. Abia acum vine greul. Abia de acum trebuie să ştim să guvernăm

În ceea ce privește investițiile în sistemele de gaze naturale, pentru perioada a patra de reglementare, care acoperă perioada 2019-2023, operatorii au transmis planuri în valoare totală de cca. 8,1 miliarde lei, din care fonduri proprii ale operatorilor de cca. 7,7 miliarde lei. Diferenţa între cele două valori, o reprezintă contribuţii de la terţe părţi (solicitanţi de racordare, autorităţi locale pentru extinderi, fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană). Aceste contribuţii ar putea să crească având în vedere programul naţional de extindere a sistemelor de gaze naturale aflat încă în faza de proiect, fondurile fiind asigurate de unitățile administrativ teritoriale individual sau asociate în cadrul Asociațiilor de Dezvoltare Intracomunitară, care pot participa la cofinanțarea extinderilor sistemelor de gaze pe teritoriul localităților care le aparțin cu fonduri din bugetele locale și bugetul central, în condițiile legii.

În ceea ce privește investițiile în sistemele de înmagazinare a gazelor naturale, planurile de investiții ale celor doi operatori de înmagazinare a gazelor naturale în perioada 2019-2023 au ca scop majorarea capacității de înmagazinare de la 3.170 milioane m3/ciclu la 4.700 milioane m3/ciclu, insuficient totuşi, având în vedere evaluările speciliştilor, care apreciază necesară o capacitate de înmagazinare de cca. 6.000 m3/ciclu, pentru creșterea independenței energetice a României, în scopul asigurării securităţii energetice prin creşterea flexibilității utilizării capacităţilor de înmagazinare. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, ANRE consideră că se impun modificări legislative care să permită atragerea altor surse de finanţare decât cele ale operatorilor de înmagazinare.

Prin urmare, valoarea totală a investițiilor programate a fi realizate de toți operatorii de reţea din sectorul energiei electrice și al gazelor naturale în cursul celei de-a patra perioade de reglementare, care acoperă perioada 2019-2023 cu excepția transportului de energie electrică, care acoperă perioada 2020-2024, este de cca. 17 miliarde lei, din care cca. 6 miliarde de lei în rețelele de transport, cca 10 miliarde de lei în rețelele de distribuție și cca. 1 miliard de lei în sistemele de înmagazinare a gazelor naturale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.