Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Companiile înființate de Gabriela Firea au fost desființate. Nicușor Dan: 'Situaţia este şi mai gravă'

Inquam Photos / George Calin
Nicusor Dan

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în şedinţa de luni, lichidarea a două companii municipale - Cimitire Bucureşti SA şi Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA şi demararea insolvenţei pentru o a treia - Pază şi Securitate Bucureşti SA, informează Agerpres.

Potrivit hotărârilor adoptate, după aprobarea dizolvării companiilor Cimitire Bucureşti SA şi Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA în Adunările Generale ale Acţionarilor, Consiliile de Administraţie selectează lichidatorii.

Compania Municipală Cimitire Bucureşti (CMCB) SA nu a înregistrat venituri în 2018, iar în exerciţiile financiare 2018, 2019, 2020 a avut o pierdere cumulată de 19.837.846 de lei. Fondul de salarii în 2020 a fost de 8.049.052 de lei. În acelaşi timp, Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU) a executat în 2020 cheltuieli de personal de 21.329.000 de lei şi cheltuieli bugetare totale de 46.432.000 de lei. Cheltuielile cu salariile au o pondere de 47% din capitalul social al CMCB, constituit din fonduri publice, potrivit referatelor de aprobare a hotărârilor.

"Dovada că înfiinţarea societăţii Compania Municipală Cimitire Bucureşti SA nu a fost şi nu este o soluţie oportună şi benefică pentru municipalitate constă în datele despre funcţionarea concretă a acesteia, aceasta fiind în prezent la limita insolvenţei, respectiv a falimentului. (...) ACCU are acelaşi domeniu de activitate ca CMCB SA, prestând acelaşi tip de serviciu public, dar, în fapt, prin dublarea organigramelor şi a bugetelor celor două entităţi, (...) se creşte în mod inutil nivelul cheltuielilor publice", se explică în documente.

Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA nu a reuşit să îndeplinească suficiente contracte din domeniul de activitate, care este unul dintre cele mai dezvoltate din Capitală, dovada fiind situaţiile financiare la finalul tuturor anilor de la înfiinţarea societăţii, ce reflectă pierderi (circa 1,4 milioane de lei în 2018, aproximativ 4 milioane de lei în 2019 şi circa 357.000 de lei în 2020).

Aşa cum reiese şi din raportul auditorului extern pentru anul 2020, societatea este supusă unor riscuri privind posibilitatea continuării activităţii din cauza unor procese pe rol împotriva sa, a pandemiei provocate de COVID-19 şi situaţiei financiare în care se afla compania la finalul anului 2020, se mai arată în documentele explicative.

Consilierii municipali au adoptat şi un proiect de hotărâre privind demararea procedurii de insolvenţă, prin procedură simplificată, a societăţii Pază şi Securitate Bucureşti SA.

Prin actul normativ, se acordă un mandat expres reprezentanţilor Municipiului Bucureşti, prin CGMB, în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii pentru convocarea Adunării Generate a Acţionarilor în vederea aprobării demarării procedurii de insolvenţă, prin procedură simplificată.

Conform raportului de specialitate, printr-o adresă din 28 aprilie, directorul general al Companiei Municipale Pază şi Securitate Bucureşti SA a informat Consiliul de Administraţie cu privire la situaţia economico-financiară a companiei, concluzia fiind că, din cauza datoriilor acumulate, "a salariilor foarte mari date cu uşurinţă unui personal TESA supradimensionat" încă de la început, din cauza imposibilităţii de a încheia noi contracte sau de prelungire a celor existente, singura soluţie rămâne solicitarea intrării în procedura de insolvenţă.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, în şedinţa CGMB, că, inclusiv la evenimente ale municipalităţii, s-au plătit alte firme de pază. "La Compania Cimitire situaţia este şi mai gravă. Aici există un raport al Ministerului Finanţelor pentru cheltuieli nejustificate, inclusiv pentru achiziţia de terenuri fără a exista raporturile legale obligatorii şi cu preţuri mult mai mari decât preţul pieţei, motiv pentru care există un dosar penal în curs", a adăugat Nicuşor Dan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.