Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comparaţiile între Kosovo şi Catalonia sunt inutile, consideră ministrul de externe austriac

Twitter
protest spania independenta catalonia

Comparaţiile între Kosovo şi Catalonia sunt lipsite de utilitate, iar dialogul dintre Belgrad şi Pristina trebuie să continue, întrucât progresul în acest sens contează foarte mult pe calea Serbiei spre Uniunea Europeană, a afirmat ministrul austriac de externe Sebastian Kurz, citat joi de agenţia Tanjug. "Nu văd nicio plusvaloare în a compara situaţia cu privire la Catalonia cu cea din Kosovo", a declarat şeful diplomaţiei austriece într-un interviu acordat agenţiei de presă sârbe.

El a explicat că referendumul din Catalonia cu privire la autodeterminare este o chestiune internă a Spaniei care trebuie rezolvată în cadrul constituţiei spaniole. Întrebat dacă Serbia va trebui să recunoască în prealabil Kosovo pentru a putea adera la UE, Sebastian Kurz nu a dat un răspuns direct, dar a subliniat că Bruxellesul pune de mult accentul pe importanţa dialogului dintre Belgrad şi Pristina pentru parcursul european al Serbiei. "Progresul în ce priveşte acest dialog va continua să fie important pentru ritmul procesului de aderare", a menţionat ministrul de externe austriac, anunţă Agerpres.

Zilele trecute, Serbia a anunţat că va amâna, la solicitarea Spaniei, cererea oficială pe care doreşte să o adreseze Uniunii Europene pentru ca aceasta din urmă să explice ceea ce Belgradul consideră a fi 'standardele duble' ale Bruxelles-ului privind secesiunea Kosovo şi a Cataloniei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.