Un complex turistic din satul Crişan, Delta Dunării, din judeţul Tulcea, şi precum şi sume de bani aflate într-o cutie de valori au fost distruse, duminică, în timpul unui incendiu izbucnit cel mai probabil pe fondul efectului termic al unui coş de fum deteriorat, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Incendiul a fost semnalat în jurul orei 11,15, iar primii care au intervenit au fost şase subofiţeri ai Pichetului de Pompieri Nave Operative din Crişan.
"La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la nivelul întregului complex turistic cu flacără şi degajare de fum, iar în spaţiile de cazare nu se aflau turişti. (...) Incendiul a pornit de la o anexă şi s-a propagat la toate celelalte construcţii, fiind poziţionate tip vagon (în linie). Ultimele focare au fost lichidate în jurul orei 18,55", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Nicolae Botezatu.
Pe parcursul intervenţiei, forţele ISU Delta au fost suplimentate, iar în sprijinul pompierilor militari au acţionat membri ai Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă Crişan şi localnici cu motopompe.
"În urma evenimentului au ars o construcţie din lemn cu o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi, o construcţie din lemn de aproximativ 60 metri pătraţi, sală de mese de circa 80 metri pătraţi, bucătărie cu anexe aproximativ 200 metri pătraţi şi construcţie din cărămidă şi lemn aproximativ 300 metri pătraţi. De asemenea, au fost deteriorate sume de bani în valută şi lei, aflate într-o cutie de valori. Este vorba de în jur de 35.000 de lei şi 10.000 de euro", a precizat reprezentantul ISU Delta.
Potrivit sursei citate, cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al unui coş de fum deteriorat.
Complex turistic din Delta Dunării, distrus de un incendiu/ VIDEO
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

0
Incendiu la Liceul Tehnologic ”Ion Vlasiu” din Târgu Mureş: A luat foc rumeguş dintr-un atelier, încăperea fiind inundată cu fum
0

11
Ministrul Educaţiei, despre adicţiile tinerilor: "Dacă vrem într-adevăr să acţionăm avemivităţi în care să implicăm aceşti elevi în afara timpului şcolii"
11

2.844
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
2.844

44
Directorul DSVSA Sălaj: "Avem suficienţi miei pentru Paşte". Care este prețul
44

36
FOTO Persoanele cu dizabilități protestează în Piața Victoriei față de măsurile Guvernului: "Ne-au fost anulate scutirile de impozite și am primit, în schimb, reduceri nesemnificative"
36

22
Au început înscrierile în clasa pregătitoare. Care sunt criteriile de departajare
22

43
Caz șocant: un bărbat şi-a dat foc, pe fondul depresiei. Este a doua oară când acesta se autoincendiază
43

1.887
DOCUMENT - Angajații din educație și profesorii vor avea nevoie de avizul unui psihiatru, înainte de a putea profesa în școli
1.887

3.751
VIDEO Fug din calea războiului din Iran! Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră din Calafat
3.751

69
Accident de muncă în Gorj: muncitoe mort în timp ce monta stâlpi de electricitate. Poliţia a deschis o anchetă
69

3.589
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
3.589

60
Cum faci cozonac pufos fără să greșești: Rețeta tradițională cu aluat perfect și secrete dovedite
60

1.394
Operațiune de amoploare în Timiș: Poliția și DIICOT au descins peste zeci de traficanți de droguri
1.394
















Comentează