Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Complexul Sportiv Steaua a fost inaugurat

La 27 noiembrie 2020, a avut loc recepţia proiectului de investiţii "Complexul Sportiv Steaua", cu participarea premierului României Ludovic Orban, ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi a unor personalităţi din lumea sportului, potrivit Agerpres.

''Complexul Sportiv Steaua" face parte din proiectul de investiţii, cu acelaşi nume, realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Noua arenă de fotbal va avea o capacitate de peste 30.000 locuri şi va îndeplini criteriile impuse de UEFA pentru derularea de competiţii sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4, potrivit site-ului Companiei Naţionale de Investiţii, www.cni.ro. Astfel, arena beneficiază de un teren de fotbal, cu o lungime de 122 m şi o lăţime de 68 m, prevăzut cu gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare şi drenaj, spaţii pentru echipe şi oficiali (vestiare pentru sportivi şi arbitri, săli de încălzire indoor, spaţiu de recuperare şi sală de forţă, punct de prim ajutor etc.), spaţii pentru mass-media (boxă, sală de conferinţe, zonă de flash interviu etc.), 300 de locuri dedicate persoanelor cu dizabilităţi, spaţii de cazare pentru sportivi (24 de camere), un muzeu al clubului sportiv, spaţii administrative şi spaţii dedicate publicului (magazine, zona food). În plus, noua arenă va putea găzdui şi competiţii sportive de rugby.

Citește și: Medic: ‘Dacă nu credeți că există COVID19 mergeți voluntari la un spital ce tratează astfel de bolnavi. Țineți de mână un pacient speriat care abia respiră’

Lucrările la noul stadion au fost finanţate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului 25/2001, privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii C.N.I. - S.A., cu modificările şi completările ulterioare.

CNI a semnat, la 18 iulie 2018, contractul privind proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente obiectivului de investiţii "Stadion Steaua" cu Asocierea Construcţii Erbaşu S.A. & CONCELEX S.R.L & TERRA GAZ CONSTRUCT S.R.L. Potrivit CNI, valoarea contractului este de 264.459.685 lei. Data estimată a termenului de finalizare era octombrie 2020. Beneficiarul final este Ministerul Apărării Naţionale prin Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua Bucureşti.

Prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, coordonat de CNI, se vor realiza obiectivele de investiţii necesare derulării EURO 2020 la Bucureşti. Pe lângă Stadionul "Steaua", se află în diferite faze de execuţie stadioanele "Arcul de Triumf" şi "Rapid".

La 9 aprilie 1974 a fost inaugurat, cu ocazia meciului amical dintre Steaua Bucureşti şi echipa iugoslavă OFK Belgrad, scor 2-2, stadionul "Ghencea", una dintre cele mai moderne arene de fotbal din România construite la acel moment.

Echipa Steaua a jucat primele trei meciuri din istorie pe fostul stadion Venus. Inaugurat în 1931, stadionul a fost anterior în proprietatea Venus Bucureşti, un club desfiinţat în 1949. După demolarea stadionului, din ordinele liderilor regimului comunist, Steaua a jucat meciurile de acasă pe două dintre cele mai mari stadioane din Capitală: "Republicii" (circa 40.000 de locuri - construit în 1926 şi demolat în 1984 pentru a face loc ridicării Casei Poporului) şi "23 August" (circa 70.000 de locuri - construit în 1953, demolat şi el pentru a face loc Arenei Naţionale în 2011). Dintre cele două stadioane, "23 August" a fost folosit de Steaua când, două meciuri ale unor cluburi din Bucureşti erau programate să se desfăşoare la aceeaşi dată zi sau pentru meciurile importante din competiţiile europene, în timp ce pe gazonul arenei "Republicii" se disputau meciurile din campionat.

Poziţionat în sud-vestul Capitalei, în cartierul Ghencea, stadionul făcea parte din "Complexul Sportiv Steaua", fiind o arenă tipică de fotbal (fără pistă de atletism). La începutul deceniului 9 au început lucrările instalaţiei de nocturnă cu o capacitate de 1.400 lucşi, inaugurarea având loc la 14 august 1991, cu prilejul partidei Steaua - FC Bacău (scor 4-1). Mai târziu, în 1996, arena din Ghencea a fost modernizată în totalitate, tribunele fiind dotate cu scaune, spaţiile de cazare pentru jucători, aflate în zona tribunei a doua fiind renovate la nivelul unui hotel de patru stele, iar utilităţile fiind aduse la standardele vremii. Stadionul Ghencea avea o capacitate de 27.063 de locuri pe scaune, plus alte 961 de locuri la tribuna oficială (238 locuri la lojă VIP - 17 loje a câte 14 locuri - şi alte 723). Capacitatea oficială a stadionului a fost iniţial de 30.000 locuri, odată cu montarea scaunelor de plastic, putând găzdui 27.063 spectatori.

Unic, prin facilităţi, stadionul putea găzdui partide de fotbal la cele mai înalte standarde, atât în ceea ce priveşte confortul spectatorilor, cât şi al securităţii. Tribuna I era acoperită, avea o sală de conferinţe de presă de 100 de locuri, sistem de monitorizare interior şi exterior, sistem de alarmă monitorizată, club de recreere, restaurant şi hotel pentru echipă, cabinet medical, saună, jacuzzi, bazin de recuperare pentru sportivi, salon masaj, cizmărie, spălătorie, bufet şi bar pentru protocol, parcare interioară, garaj. Stadionul beneficia de un sistem de supraveghere cu şapte camere fixe şi 9 camere mobile, acestea având posibilitatea de a capta imagini şi de la intrarea spectatorilor în incinta arenei. La tribuna oficială exista o cameră de monitorizare performantă care era folosită, în eventualitatea producerii unor evenimente neprevăzute.

Arena din Ghencea a fost gazda unora dintre cele mai mari performanţe ale fotbalului românesc, fosta câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni, Steaua Bucureşti, cât şi naţionala României disputându-şi aici majoritatea meciurilor. Primul meci jucat de echipa naţională pe Ghencea s-a disputat la 23 martie 1977 împotriva Turciei, scor 4-0, în cadrul unui meci contând pentru Cupa Balcanică.

Stadionul echipei Steaua a fost casa uneia dintre cele mai îndrăgite echipe de fotbal din România - câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni şi a Super Cupei Europei - şi, pentru mulţi ani, căminul reprezentativei naţionale a României, notează www.csasteaua.ro. Marele fotbalist Gheorghe Hagi spunea despre această arenă: "Stadionul Steaua te face să te simţi fotbalist, simţi publicul aproape şi începi meciul cu un avantaj de un gol". Meciurile Stelei cu Anderlecht, Glasgow Rangers, Spartak Moscova, IFK Göteborg, FC Barcelona, Juventus Torino, Borusia Dortmund, Paris Saint-Germain, Atletico Madrid sau alte formaţii de top, precum şi ale tricolorilor cu reprezentativele naţionale din Spania, Danemarca, Belgia, Ţara Galilor, Portugalia, Ungaria etc., rămân în memoria iubitorilor sportului cu balonul rotund din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.