Complot în PNL. Se sapă groapa lui Gorghiu. Rolul lui Cioloş în ecuaţie

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-10-2016

Actualizat: 25-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: Amos News

Dacian Cioloş a fost desemnat luni, în unanimitate, candidat al partidului pentru postul de premier în Biroul Politic Naţional al PNL, după  o şedinţă de  taină purtată deacesta   cu liderii liberali. Discuţia nu  s-a axat doar pe această problemă şi pe  Platforma "România 100" lansată de premier, cişi pe ce se va întâmpla după alegeri în cazul în care se va întrunii majoritatea  parlamentară mult  dorită. În PNL se face   deja  planuri care  privesc atât  structura posibilului Guvern, dar mai ales şefia acestui partid la viitorul Congres.

DOLIU: Un fost fotbalist celebru a fost ASASINAT. Fanii sunt în stare de ȘOC

Indiferent de rezultatul alegerilor, soarta  Alinei Gorghiu ca  preşedinte unic al PNL, pare a  fi jucată.  Gorghiu a anunţat deja că, în cazul în care PNL nu va  da  premierul, ea va  demisiona  din funcţie.  Nici cealaltă variantă de lucru nu-i oferă mai multe perspective  favorabile. Numirea  ei ca  preşedinte  unic, după retragerea lui Vasile Blaga  din  tandem, a fost  privită de cei mai mulţi  lideri din fostul PDL, dar  şi de unii din vechii liberali, ca o soluţie  temporară, pe termen  scurt, până la viitorul Congres.

În încercarea de a  a avea un cuvânt greu de spus în PNL şi  după  Congresul din primăvara  anului viitor, Alina Gorghiu a  căutat să facă din Dacian Cioloş vectorul în jurul căruia să unească partidul. Potrivit unor  surse  din conducerea liberală, premierului i s-a făcut oferta să preia  şefia  PNL în cazul în care va  rămâne şef  şi la Palatul Victoria  după alegeri, dar Cioloş a  refuzat ideea alegerii sale triumfale în cadrul unui Congres.

CRIZĂ de VACCINURI în maternități. Cum răspunde Ministerul Sănătății

Totuşi, conform  surselor citate, Cioloş ar  fi făcut  o recomandare, o propunere care agită deja apele la vârful  filialelor puternice ale PNL, în special în rândurile celor din Ardeal. Actualul secretar  generalal PNL, Ilie  Bolojan  este  privit  cu ochi buni de  către premier pentru preluarea şefiei PNL după alegeri. Nu întâmplător Bolojan a  făcut parte  din delegaţia restrânsă carea  negociat cu Cioloş, alături de Alina Gorghiu şi  de Gheorghe Falcă.

Mizând  pe scorurile ridicate  luate la ultimele alegeri locale, dar şi pe  rezultatele pe care le  vor  obţine la parlamentare, liderii filialelor ardelene vor să ia partea leului  la viitorul Congres, cu Bolojan instalat în fruntea  partidului. Printre cei care  ar susţine candidatura sa se numără Gheorghe Falcă, de la Arad, Emil Boc, de la Cluj şi Mircea Hava, primarul de Alba Iulia. Planul ardelenilor este  favorizat şi de starea  de  slăbiciune  a filialelor liberale din Muntenia şi Ardeal, acolo unde, înafara unor "insule" mai puternice, cum sunt cele din  Călăraşi, Ilfov, Suceava, celelalte se zbat sub pragul de 30% în opţiunile locale de vot. "Bucureştiul a  dovedit  că nu este capabil să ne ducă mai departe.Uitaţi-vă cum au irosit liderii noştri procentele fuziunii şi momentul Iohannis de la prezidenţiale", ne-a explicat  un prim-vice liberal, partizan al noilor schimbări.

Planul ardelenilor cuprinde şi o componentă  guvernamentală.În cazul în care PNL va  accede la guvernare, împreună cu USR, este de aşteptat că viitorul executiv Cioloş să fie compus din miniştrii politici, propuşi de cele două partide, dar şi câţiva miniştri  tehnocraţi, cel mai probabil cei care au refuzat să devină candidaţii liberali la parlamentare, susţin sursele citate. Dintre deţinătorii de portofolii ministeriale, câţiva vor fi desemnţi  vicepremieri. Intenţia liberalilor ardeleni este să-l impună pe Bolojan ca vicepremier şi ministru pe Dezvoltarea Regională, portofoliul care a oferit  dintotdeauna cea mai bună cale de acces la  sprijinul şi implicit, sprijinul primarilor, dependenţi de fondurile bugetare pentru propriile proiecte locale. Cum primarii liberali compun grosul oricărei delegaţii  judeţene trimise la un congres de partid, intrarea lui Bolojan în guvern pe cele  două funcţii i-ar asigura şi scaunul de lider de partid.

De la intenţii la realitate este  însă cale lungă, iar planul  ardelenilorar putea avea efect de bumerang în cazul unui rezultat prost la alegeri. Gheorghe Falcă este coordonatorul  campaniei naţionale pentru parlamentare, în timp ce Ilie Bolojan este secretar general, iar o înfrângere la acest scrutin s-ar răsfrânge, cu consecinţe  nedorite, şi asupra lor, şi nu doar Alina Gorghiu  ar urma să plătească nota de plată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri