În comuna Fundeni, județul Călărași, administrația locală este condusă, din 2007, de soții Gheorghiță Cărtușanu (primar PSD) și Lenuța Ivan (viceprimar PSD), o situație care ar genera incompatibilitate, întrucât viceprimarul se află în raport de subordonare față de primar, potrivit Antena 3 CNN.
Deși în acte par a fi doi aleși separați, cei doi sunt căsătoriți, iar Lenuța Ivan primește sarcini delegate de la soțul ei, ceea ce, conform legii, implică un raport de autoritate și, implicit, o stare de incompatibilitate. Cu toate acestea, timp de 18 ani, nicio instituție nu a intervenit.
Control total asupra consiliului local
Potrivit consilierului PNL Gheorghe Niculiță, „Dânșii fac tot ce vor. Așa au făcut tot timpul pentru că au vot și majoritatea în consiliul local.”
Mai multe hotărâri ale consiliului au fost adoptate în favoarea celor doi soți, inclusiv majorări salariale cu până la 50%. Lenuța Ivan a votat inclusiv pentru propria mărire de salariu, dar și pentru a soțului său – un dublu conflict de interese. Unele hotărâri au fost adoptate cu efect retroactiv, cum ar fi cele din 18 ianuarie 2024 (cu aplicare de la 1 ianuarie) și 11 martie 2024 (cu aplicare de la 1 martie).
Întrebat despre situație, primarul a confirmat că viceprimarul este soția sa. În discuția cu jurnaliștii, acesta a răspuns:
– „Doamna viceprimar Ivan este soția dumneavoastră, corect?”
– „Este ales local.”
– „Dar este și soția dumneavoastră?”
– „Da.”
– „Vi se pare normal a se da o hotărâre de consiliu pentru a se da bani retroactiv?”
– „Unde arată lucrul ăsta?”
– „În HCL.”
– „Pot să o chem pe doamna secretară?”
Secretara Primăriei Fundeni a susținut că „Așa era prevăzut în lege”, însă, întrebată dacă legea permite aplicarea retroactivă, a răspuns confuz: „Este vorba de o lege pentru primar...”
Situația a devenit tensionată când Lenuța Ivan a intervenit:
– „Sunt purtător de cuvânt. Vă rog să ne faceți o solicitare, să vedem despre ce este vorba. Nu știm ce acte s-au dat acum un an de zile.”
Investiții controversate și lipsa priorităților
În timp ce comuna nu are trotuare și oamenii merg pe marginea drumului, administrația locală a ales să investească peste 280.000 de euro într-o capelă mortuară.
Întrebați despre priorități, un localnic a răspuns:
– „Dacă așa a vrut primarul…”
Altul a spus:
– „Nu știu, dom’le. Eu sunt bătrână, nu mă bag.”
După plecarea jurnaliștilor din primărie, aceștia au fost urmăriți de angajați ai instituției, care voiau să afle ce filmează și cu cine se întâlnesc.
Consilierul PNL Nicolae Gavrilă susține că primăria a realizat o lucrare de pietruire a unui drum în valoare de 520.000 de lei fără aprobarea consiliului local. Mai mult, o stradă asfaltată a fost „pietruită” pentru a facilita accesul către terenurile primarului.
Consilierii PNL acuză inclusiv falsificarea voturilor într-o hotărâre care necesita două treimi din voturi. Gheorghe Niculiță afirmă:
– „PNL 6 împotrivă, PSD 7 pentru. Hotărârea a apărut invers, că sunt 9 consilieri pentru și 4 împotrivă.”
Prefectura le-a dat dreptate liberalilor, dar hotărârea nu a fost respectată. Plângerea se află la Parchetul Călărași.
Presiuni, vizite și oferte în schimbul tăcerii
La scurt timp, Lenuța Ivan și mai mulți angajați ai primăriei au mers în control la magazinul fratelui consilierului Nicolae Gavrilă, lăsând o notificare pentru verificări. În paralel, au apărut tentative de intimidare și negociere.
Într-o înregistrare, Lenuța Ivan i se adresează consilierului Gavrilă:
– „Colaborăm, ne împrietenim și totul va merge excelent. De tine depinde. Vorbește cu Ciprian să scoată reportajul, că Ciprian are influență și luni putem să facem și un acord de care să știm numai noi în care noi îți oferim locul trei pe postul de consilier local.”
Primarul Gheorghiță Cărtușanu a completat:
– „Să nu credeți că v-am chemat, domnilor, să vă spun, să fie vreo formă de șantaj. Nu! Eu nu știu ce v-a spus doamna.”
– „Promit că nu te mai atac de față cu restul!”
Prefectul, rudă cu viceprimarul, se încurcă în declarații
Jurnalistul Dragoș Boța l-a contactat pe prefectul județului Călărași, Laurențiu State, care ar fi trebuit să verifice legalitatea actelor. La început, acesta a negat că cei doi ar fi căsătoriți:
– „Dumnealor nu sunt legitimi, fiecare poartă alt nume.”
După ce i s-a atras atenția că apar ca soț și soție în declarațiile de avere, a revenit:
– „Așa este, ei sunt căsătoriți legal. Ea nu a preluat numele lui, dar din punct de vedere legal nu este nicio incompatibilitate.”
Întrebat dacă este rudă cu viceprimarul, a răspuns:
– „Da, eu le-am botezat copilul și i-am cununat.”
Ce spune legea. Reacția primăriei
Conform legii, dacă Lenuța Ivan rămânea consilier local iar soțul ei era primar, nu ar fi existat nicio problemă. În momentul în care a acceptat să devină viceprimar, ea este în raport de subordonare administrativă, pentru că primarul îi deleagă sarcini.
Într-un răspuns transmis ulterior de Primăria Fundeni, instituția neagă existența unei stări de incompatibilitate, invocând că viceprimarul este ales de consiliul local și nu se află în subordinea primarului. În ceea ce privește pietruirea drumurilor, primăria susține că a fost o lucrare de întreținere, nu o investiție nouă, deci nu necesita votul consiliului.
Despre acuzațiile consilierului Gavrilă, primăria afirmă că sunt „tendențioase și denaturate” și au fost formulate „pe fondul pierderii alegerilor locale”. Totodată, se precizează că acesta a fost sancționat pentru construirea fără autorizație și blocarea unui drum public.
Comentează