Echipa Timotion vine în sprijinul Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara şi a pacienţilor confirmaţi pozitiv cu COVID-19, printr-o acţiune de strângere de fonduri care vor fi folosite pentru achiziţionarea de teste şi echipamente de protecţie pentru personalul medical.
Iniţiativa-fulger are ca target adunarea sumei de 250.000 de lei şi este desfăşurată în parteneriat cu Asociaţia "Şcoala Mamei Junior, arată un comunicat al echipei Timotion, remis, marţi, AGERPRES.
Citește și: RCS&RDS, mesaj pentru toți clienții săi! Recomandarea făcută luni, în plină criză declanșată de coronavirus
În doar câteva ore de la lansare, comunitatea Timotion s-a mobilizat şi a donat primii 10.000 lei.
"La fel ca şi celelalte ţări afectate de COVID-19, România are nevoie de ajutor. Nu este secret faptul că sistemul medical românesc nu face faţă dimensiunii şi consecinţelor unei pandemii. Fiind o criză nemaiîntâlnită, ţara noastră se bazează mai mult decât oricând pe noi, cetăţenii ei. Putem contribui comportându-ne responsabil, respectând măsurile de precauţie şi arătând consideraţie faţă de medicii care încearcă să ne salveze", transmite din partea echipei Timotion, Cristina Potra Mureşan.
Cei care pot şi vor să contribuie la acest proiect cu donaţii o pot face la adresa https://www.timotion.ro/proiecte-2020/solidari-in-fata-covid-19/.
Citește și: Un cunoscut medic român explică de ce CORONAVIRUSUL face prăpăd în Italia, dar nu și în România
Echipa Timotion îşi pune la dispoziţie toate resursele, respectiv platforma, procesul de organizare şi căile de comunicare, pentru ca împreună să învingem COVID-19.
Proiectul şi echipa Timotion au apărut în jurul ideii de a fi împreună, de a ne comporta ca o comunitate în toate situaţiile, nu doar atunci când sărbătorim. Membrii comunităţii Timotion înţeleg importanţa donaţiei lor, având exerciţiul implicării civice şi ştiu că o contribuţie, oricât de mică, poate fi vitală - a explicat Cristina Potra Mureşan.
Comentează