Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) propune Executivului o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, printre care accesul gratuit la utilităţi (apă, energie electrică, gaze) pe o perioadă de cel puţin 90 de zile.
"Mediul de afaceri reprezintă principalul promotor al unei economii durabile şi sustenabile, iar în contextul pandemiei de COVID-19 este direct afectat de măsurile restrictive care se impun (reducerea sau, după caz, închiderea activităţii economice) pentru reducerea răspândirii virusului. În vederea limitării pierderilor suferite de agenţii economici din toate sectoarele economice şi pentru a reuşi redresarea imediată a acestora în situaţia depăşirii pandemiei, CONAF solicită Guvernului României să susţină o serie de măsuri menite să limiteze riscul apariţiei închiderii activităţii unor agenţi economici (falimentului acestora) şi implicit a scăderii economiei în ansamblul său. Credem că, împreună cu autorităţile statului şi printr-o implicare activă a marilor companii de stat din sectoare cheie ale economiei (cele de utilităţi publice) putem depăşi perioada următoare stopării pandemiei de coronavirus. CONAF consideră că trebuie să gândim proactiv, vizionar, şi să identificăm măsuri rapide care pot fi luate pentru a reveni la normalitate în contextul actual global incert," afirmă reprezentanţii confederaţiei într-o scrisoare deschisă.
În acest sens, CONAF propune Guvernului României, măsuri aplicate care să stimuleze nu doar sectoare punctuale din economie ci mediul de afaceri în ansamblul său.
În ceea ce priveşte colaborarea cu Guvernul, propune susţinerea furnizării de apă, energie electrică, gaze şi combustibili pe toată perioada până la eradicarea pandemiei, cu o marjă de extindere de 3 luni, în mod gratuit, pentru a stimula revenirea imediată a populaţiei şi agenţilor economici din pierderile suferite în perioada de inactivitate economică.
De asemenea, CONAF propune scutirea de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor agenţilor economici care plătesc, conform legii 75% din salariul angajatului pe toată perioada cât acesta din urmă nu îşi desfăşoară activitatea, acordarea de linii de credit de la stat pe termen de 1 an cu dobândă "0 " sau cel mult 50 % din ROBOR, pentru IMM-uri şi pentru celelalte entităţi ce au până la 50 de angajaţi (PFA, IF, II, AF, asociaţii, fundaţii) pentru a stimula revenirea rapidă a activităţii şi accesarea de rezervă pentru alimente de bază şi asigurarea publică de către preşedintele României că toţi locuitorii ţării vor avea acces la ele.
În privinţa colaborării mediului de afaceri cu cel bancar confederaţia propune încetarea plăţii ratelor la creditele acordate persoanelor fizice şi juridice pe o perioadă de minim 90 zile şi reeşalonarea acestora pe o perioadă de 6-12 luni, cu menţinerea sau reducerea dobânzilor actuale, perioada de graţie de minimum 90 luni pentru rambursarea creditelor de investiţii, cu menţinerea sau reducerea dobânzilor actuale, acordarea de garanţii guvernamentale companiilor pentru a contracta finanţări bancare pentru susţinerea activităţii curente şi CEC şi Eximbank să aibă programe de finanţare pentru agenţii economici.
Referitor la colaborarea cu instituţiile statului, propunerile vizează prelungirea termenelor de înregistrare a contractelor de muncă încheiate în această perioadă, 11.03-31.03.2020, cu posibilitatea luării în calcul a extinderii perioadei până la 31.05.2020 sau la o dată ulterioară şi comunicarea unor adrese de e-mail oficiale unde să se poată trimite documentele necesare înregistrării contractelor, iar data înregistrării să fie data trimiterii pe acele adrese de e-mail comunicate oficial de către ITM, cu confirmarea primirii acestora şi transmiterea parolei REVISAL tot pe e-mail.
În ceea ce priveşte relaţia cu ANAF se solicită comunicarea unor adrese de e-mail oficiale unde să se poată trimite documentele, iar data înregistrării să fie data trimiterii pe acele adrese de e-mail comunicate oficial de către fiecare Agenţie Judeţeană de Administrare Fiscală, cu confirmarea primirii acestora, eşalonarea datoriilor fiscale pe o perioadă de 120 de zile de la termenul de plată (25.03.2020), fără a fi calculate dobânzi şi penalităţi pentru această perioadă (de luat în considerare posibilitatea de prelungire dacă situaţia economică se agravează), prelungirea perioadei de emitere a executărilor silite (popriri pe conturi) la 60 zile, rambursarea datoriilor către agenţii economici: rambursări de TVA, recuperări de impozite şi compensarea între sumele de rambursat de la bugetul de stat şi obligaţiile fiscale scadente ale contribuabililor, fără calcularea de penalităţi în sarcina acestora dacă compensarea nu s-a realizat la timp de către stat.
Casei Naţională de Asigurări de Sănătate i se solicită prelungirea termenelor de înregistrare a cererilor de recuperare a concediilor medicale ale angajaţilor societăţilor comerciale şi rambursarea de urgenţă a concediilor medicale plătite de către agenţii economici.
"Este momentul ca toţi actorii economici să îşi dea mâna şi împreună cu autorităţile să contribuie la lupta împotriva coronavirusului şi la relansarea economică viitoare. Spitalele private, clinicile trebuie să fie în alertă maximă şi împreună cu spitalele de stat şi cu autorităţile în domeniu să lucreze conjugat pentru salvarea de vieţi omeneşti. CONAF face un apel la unitate astfel încat spitalele de stat şi cele private să ofere asistenţă specializată bolnavilor de coronavirus, fără costuri pentru pacienţi astfel încât să se reducă rapid numarul de îmbolnăviri pe teritoriul României. CONAF face apel la toate companiile private sau de stat, cu rezultate financiare bune, să susţină achiziţia de către autorităţi şi dotarea spitalelor cu aparate de ventilaţie pentru salvarea de vieţi omeneşti. Un aparat de ventilaţie costă în medie 10.000 euro", se menţionează în scrisoarea deschisă.
CONAF reuneşte interesele femeilor antreprenori, promovează şi susţine antreprenoriatul românesc, deschizând orizonturi de colaborare şi cooperare atât pe plan intern cât şi internaţional. Confederaţia a luat fiinţă ca urmare a necesităţii de a crea o cultură antreprenorială adaptată la noile trenduri în materie de business. CONAF s-a născut prin asocierea a două Federaţii patronale, şase Patronate şi a patru Asociaţii naţionale. Confederaţia reprezintă companii din toate sectoarele economice: servicii, turism, HORECA, transport, industrie uşoară, industrie alimentară, construcţii, energie etc.
Conaf propune accesul gratuit la utilităţile publice timp de minimum 90 de zile, pentru persoane fizice şi juridice
Explorează subiectul
Articole Similare

10
Băncile, înapoi în joc? Bogdan Petre (ASPES), semnal de alarmă la BNR: România nu își mai poate permite întârzieri în reforme
10

1.289
Respiro crucial - SUA îi salvează pe bulgari de la criza carburanților: ce derogare au obținut pentru sancțiunile Lukoil
1.289

15
Angajaţii Lukoil din Irak au probleme cu salariile
15

24
Serbia primește o amânare de trei luni pentru compania petrolieră NIS, controlată majoritar de Rusia
24

1.290
Lukoil, salvată în ultimul moment? SUA prelungesc termenul limită pentru vânzarea activelor internaționale - și au deja un favorit
1.290

18
Producătorul Biofarm crește cu 14% în primele nouă luni și anunță planuri de extindere peste granițe
18

159
VIDEO Cristi Șelaru, consilier INS, despre dezastrul tăcut din economia României: Pe ce am dat peste un miliard de euro, deși putem să producem și noi
159

1.633
Cea mai mare ‘pierdere invizibilă’ din economia SUA: 80 de trilioane care nu au ajuns niciodată la oameni
1.633

20
Mașinile Tesla pentru SUA nu vor mai include piese produse în China
20

53
Chimcomplex intră pe minus: rezultat negativ de 87,8 milioane de lei după nouă luni
53

32
Hidroelectrica raportează un profit net în scădere cu 34% și o reducere de 23% a producției de energie
32

16
Disney se întoarce pe YouTube TV: conflictul tarifar s-a încheiat după săptămâni de tensiuni
16

65
Hotelul Dacia Sud din Mamaia rămâne deschis pe tot parcursul iernii – opțiune pentru turism, conferințe și evenimente corporate
65


















Comentează