Fanii muzicii rock din vestul ţării vor putea participa în această seară la un concert extraordinar. Trupa germană Guano Apes va urca pe scena celei de-a doua ediţii a festivalului Timişoara Rocks.
Guano Apes vor urca pe scenă în această seară începând cu ora 21 - spun organizatorii. Scena festivalului va fi amplasată în Piaţa Victoriei din Timişoara iar intrarea va fi liberă, transmite Digi24.
În această seară iubitorii rockului din vestul ţării vor mai putea urmări trupele româneşti Burning Table şi Viţa de Vie. Mâine, în a doua zi a festivalului vor urca pe scenă din nou două trupe româneşti Luna Amară şi Urma, iar seara va fi încheiată de belgienii de la Black Box Revelation.
Comentează