Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CONCESIA anului: Cu cine sunt GATA să discute liberalii 'ca să treacă puntea'

pnl.ro
pnl sigla

Senatoarea liberală Alina Gorghiu a declarat, joi, că PNL nu va negocia cu PSD, dar că nu exclude discuţii de tatonare cu celelalte partide politice, în vederea obţinerii unei majorităţi parlamentare, făcând în acest sens referire inclusiv la deputaţii şi senatorii PSD şi ALDE care nu au susţinut moţiunea.

"Pentru o cauză nobilă, să ştiţi că nu mă încurc de votul deputatului Ponta în Parlament. Cum, de altfel, PSD nu s-a împiedicat de voturile şi alianţele cu domnul Băsescu în teritoriu după alegerile locale. (...) Ştiţi că nu am o prietenie extraordinară cu domnul Ponta. Nu voi face eu negocierile cu grupurile parlamentare", a spus Alina Gorghiu la Antena 3.

Citește și: Fost lider PNL, declarație INCENDIARĂ: 'Nu trebuie să ajungă PNL în acest moment la guvernare'

Ea a admis că este "destul de dificil să articulezi o majoritate" în acest moment în Parlament, dar că se fac demersurile necesare. În acest sens, a fost demarată, joi, o consultare largă în interiorul partidului, pentru a stabili mandatul cu care liberalii se vor prezenta la Cotroceni. Gorghiu a menţionat că în cadrul unei conferinţe de presă, la Timişoara, a fost întrebată care va fi propunerea de premier a PNL, în cazul în care va reuşi să formeze o majoritate parlamentară.

"În mod firesc, într-o logică politică elementară, am răspuns că cel mai probabil acea propunere va fi persoana preşedintelui de partid, şi anume, Ludovic Orban. Dar e multă pâine de mâncat până să ajungem cu o propunere concretă la Cotroceni. Suntem în etapa consultării organizaţiilor judeţene. Luni vom avea şi noi o şedinţă cu tot cu grupurile parlamentare şi vom stabili foarte cert mandatul. Pornim de la nişte premise pe care le-a anunţat şi Ludovic Orban. Şi anume, excludem o negociere cu PSD, dar nu excludem alte discuţii de tatonare cu celelalte partide politice parlamentare pentru a vedea dacă şi în ce condiţii putem să armonizăm această majoritate", a precizat ea.

Alina Gorghiu a adăugat că PNL va încerca să aibă discuţii inclusiv cu reprezentanţii ALDE.

"Nu ştiu dacă la momentul acesta deja s-au făcut aceste tatonări. Eu nu am fost în Bucureşti, se va ocupa preşedintele partidului, cu o comisie sau un grup de colegi, de aceste discuţii cu celelalte partide politice parlamentare. Însă, chiar dacă nu o să spună public domnul preşedinte Tăriceanu, sunt convinsă că nemulţumirea există. În primul rând, pentru că a văzut că în mod efectiv majoritatea nu mai există. În al doilea rând, pentru că sunt convinsă că a fost complet deranjat de toată negocierea cu UDMR-ul, făcută în felul în care a fost făcută", a declarat reprezentanta PNL, conform Agerpres.

Citește și: Republica Absurdistan. Nebunia unor calcule politice iraționale + adevărata MIZĂ a negocierilor

Totodată, Gorghiu a subliniat că i s-ar părea "indecent politic" în acest moment un guvern PNL-PSD.

"Vom face aritmetica parlamentară şi dacă pornim de la (...) numărul de parlamentari PSD-ALDE care au votat pentru moţiunea de cenzură împotriva propriului Guvern, scăzând minorităţile, constatăm că în acest moment PSD-ALDE nu mai au în mod efectiv majoritate parlamentară. Sigur, vocile din PSD vor spune că nu e adevărat. (...) Există o şansă să poţi articula acea majoritate pe partea cealaltă. Eu nu spun că e un scenariu care să se deruleze cu şanse de 100%. Exclus. Dar spun că dacă există şi 1% şanse, trebuie să lucrăm pe acest scenariu", a precizat ea.

Pe de altă parte, în cadrul aceleiaşi emisiuni, deputata PSD Lia Olguţa Vasilescu a subliniat că toţi parlamentarii PSD şi ALDE care au votat împotriva moţiunii au anunţat, joi, că vor susţine un guvern al Partidul Social Democrat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.