Douăzeci şi patru de persoane au fost condamnate joi de un tribunal turc la închisoare pe viaţă, între care un fost comandant al forţelor aeriene şi un fost consilier al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, în urma unuia din principalele procese privind tentativa de lovitură de stat din 2016, potrivit France Presse citată de Agerpres.
Printre acestea, 17 au primit 141 de sentinţe cu închisoarea pe viaţă agravate de 'tentativa de răsturnare a ordinii constituţionale', asasinarea a 139 de persoane şi 'tentativa de asasinare a preşedintelui', a indicat agenţia de presă Anadolu.
În total, 224 de persoane, inclusiv 20 de foşti generali, au fost judecaţi în cursul acestui proces, unul din principalele care au vizat puciul eşuat în iulie 2016. Printre ei, 176 au compărut fiind în arest preventiv, 35 în libertate şi 13 au fost judecaţi în absenţă.
Fostul comandant al Forţelor aeriene turce Akin Ozturk şi Ali Yazici, un fost consilier personal al preşedintelui turc, fac parte dintre cei condamnaţi la închisoare pe viaţă.
Potrivit agenţiei de presă turce, dosarele a 13 inculpaţi, între care predicatorul Fethullah Gulen acuzat de Ankara că ar fi orchestrat puciul, au fost disociate.
Decizia tribunalului privind ceilalţi inculpaţi nu este cunoscută deocamdată.
Audierea a avut loc la închisoarea Sincan, în apropiere de Ankara, unde o sală imensă a fost construită special pentru a găzdui procesele uriaşe legate de puciul eşuat.
O sută de persoane s-au adunat în faţa tribunalului sub supraveghere sporită.
Pe când judecătorul enunţa pedepsele acuzaţilor în interiorul tribunalului, poliţiştii încercau să menţină calmul afară, în timp ce mulţimea se arăta neliniştită.
Tentativa de lovitură de stat, care s-a desfăşurat în noaptea de 15 spre 16 iulie 2016, s-a soldat cu aproape 250 de morţi, fără a-i număra pe pucişti, şi mii de răniţi.
Ankara acuză de această tentativă de răsturnare a preşedintelui Erdogan pe fostul său aliat Fethullah Gulen, autoexilat în SUA de 20 de ani. Predicatorul, a cărui extrădare este cerută de Turcia, dezminte orice rol în puciul eşuat.
Condamnare pe viaţă pentru 24 dintre cei consideraţi conducătorii puciului eşuat di Turcia
Explorează subiectul
Articole Similare

291
Premieră europeană. Parisul pregătește o lege radicală: fără rețele sociale pentru cei sub 15 ani
291

2.516
Ieșire explozivă a lui Donald Trump: familia Clooney, luată în râs, Franţa făcută praf pe tema imigraţiei
2.516

1.125
Reacția fermă a preşedintelui Taiwanului, după exerciţiile militare chineze din această săptămână
1.125

2.192
Cercetătorii au rămas uimiți după ce au efectuat un studiu ADN pe o femeie în vârstă de 117 ani. Descoperirea deschide o poartă către viitor
2.192

69
Şeful armatei israeliene vorbeşte despre determinarea absolută de a dezarma Hamasul în 2026
69

823
Macron promite un an 2026 cu reguli tăioase: serviciu militar și rețele sociale interzie tinerilor
823

1.283
O nouă apariție a monstrului din Loch Ness. A fost văzut pentru a cincea oară anul acesta
1.283

1.705
Lichidul care costă 10 milioane de euro litrul. Ce este și la ce poate fi întrebuințat
1.705

4.865
VIDEO Atac militar american de mare amploare în Oceanul Pacific: Paza de Coastă americană caută supravieţuitori
4.865

985
'Ucraina doreşte încetarea războiului, dar nu cu orice preţ': compromisul pe care Zelenski refuză să-l facă în privința acordului de pace
985

70
Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană
70

695
Feminizarea Parlamentului japonez scoate la iveală o problemă banală: lipsa toaletelor pentru femei
695

1.265
Donald Trump, anunţ de ultim moment cu privire la trupele Gărzii Naţionale din Los Angeles, Chicago şi Portland
1.265

















Comentează