Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Condamnat în dosarul 'Microsoft', un fost ministru cere eliberarea condiționată: Ce le-a mărturisit magistraților în sala de judecată

microsoft

Fostul ministru Gabriel Sandu, care execută pedeapsa de trei ani de închisoare primită în dosarul "Microsoft”, a fost adus, miercuri, la Judecătoria Sectorului 4, unde a cerut eliberarea condiţionată, susţinând că merită să fie pus în libertate pentru că a încercat să se "îndrepte" în penitenciar. El a invocat că a muncit în penitenciar şi că, prin urmare, a obţinut o scădere a numărului de zile de pedeapsă, dar a invocat şi legea recursului compensatoriu, intrată recent în vigoare, anunță Agerpres.

Gabriel Sandu le-a spus magistraţilor că a încercat să se îndrepte în penitenciar şi că vrea să fie alături de familia sa. El a mai spus că beneficiază de o scădere de aproape două luni din pedeapsă pentru că a muncit în penitenciar şi a invocat şi legea recursului compensatoriu, care a intrat în vigoare în 19 octombrie şi care prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.

Citește și: SOV, reacție FURIBUNDĂ din spatele gratiilor! Scrisoare deschisă către Tudorel Toader și CSM: 'De ce sunt ținut ilegal în pușcărie'

Procurorul de şedinţă a cerut magistraţilor menţinerea în penitenciar a fostului ministru, cerând instanţei stabilirea unui termen de 10 luni după care Gabriel Sandu să poată face o nouă eliberare condiţionată.

Instanţa a rămas în pronunţare. Decizia Judectătoriei Sectorului 4 nu va fi definitivă.

Gabriel Sandu - ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010 - este încarcerat la Penitenciarul Jilava.

Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş, condamnaţi şi ei în dosarul Microsoft, au fost eliberaţi condiţionat în 15 septembrie, respectiv în 3 octombrie.

Citește și: Ludovic Orban anunță negocieri de CULISE în Parlament: se pregătește moțiunea de cenzură

În octombrie 2016, instanţa supremă a majorat pedepsele celor patru inculpaţi din dosarul "Microsoft” şi a dispus confiscarea de la aceştia a aproximativ 16 milioane de euro şi peste două milioane de dolari. Fostul primar Gheorghe Ştefan a primit pedeapsa cea mai grea, de şase ani de închisoare, majorată de la trei ani, fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat la trei ani, cu un an mai mult decât dispusese instanţa de fond, Dorin Cocoş a primit doi ani şi patru luni, la fel ca şi Nicolae Dumitru, care în fond fusese condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Judecarea dosarului "Microsoft" a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat luni 3 octombrie 2016, fiind vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

Citește și: Fost ministru, propunere ŞOC: Vrea modificări SUBSTANŢIALE la statutul funcționarului public

Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

În luna septembrie, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a fost trimis în judecată alături de fostul director al Microsoft România Călin Tatomir şi de oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu în dosarul "Microsoft 2", privind vânzarea de licenţe Microsft, în care prejudiciul depăşeşte 51 de milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.