Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Confederaţia Patronală Concordia cere prezintarea în mod transparent şi responsabil a scenariile privind viitorul Pilonului II de pensii

EuroStiri.eu
pilon pensii

Confederaţia Patronală Concordia face apel la autorităţi să prezinte în mod transparent şi responsabil scenariile privind viitorul Pilonului II de pensii şi să răspundă solicitărilor de a iniţia un dialog instituţional cu toate părţile implicate şi interesate de buna funcţionare a sistemului de pensii, prin organizarea unor consultări reale înainte de adoptarea oricăror decizii, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.

"Confederaţia Patronală Concordia, ai cărei membri angajează peste 300.000 de persoane, susţine sistemul de pensii administrate privat din România şi trage un semnal de alarmă privind riscurile pe termen lung pe care le implică modificarea cadrului actual de funcţionare a Pilonului II de pensii", se menţionează în comunicat.

Citește și: ING Bank România a înregistrat o creştere a veniturilor în primele trei luni, până la 425 milioane lei

Conform reprezentanţilor confederaţiei, sistemul de economisire pentru pensie este foarte important, având în vedere direcţia estimată a evoluţiei demografice a României în următoarele decenii.

"Potrivit studiilor de specialitate, peste 20 de ani piramida demografică a României va avea o structură care va exercita o mare presiune pe sistemul public de pensii. Din ce în ce mai puţine persoane active vor trebui să asigure veniturile unui număr din ce în ce mai mare de persoane inactive. Pilonul II de pensii, unde banii sunt economisiţi pe termen lung, va putea prelua o parte din această povară financiară. Subliniem faptul că Pilonul II de pensii private din România este un sistem solid, transparent, eficient reglementat, profitabil pentru participanţi şi că menţinerea sa în forma actuală va avea efecte pozitive pentru cele 7 milioane de români care contribuie la aceste fonduri de pensii", explică aceştia.

Astfel, federaţiile patronale membre ale CP Concordia susţin contribuţia angajaţilor la Pilonul II, pentru că sistemele de pensii sustenabile necesită coerenţă şi predictibilitate şi subliniază că această contribuţie nu trebuie sub nicio formă redusă, ci dimpotrivă, ar trebui să crească din nou spre 6% (în prezent fiind 3,75%) pentru a asigura un nivel de economisire satisfăcător.

CP Concordia este confederaţia patronală reprezentativă pentru mediul de afaceri, înfiinţată în 2007, reunind cele mai puternice federaţii sectoriale din economia românească şi cuprinzând 7 din primele 10 companii după numărul de angajaţi şi cifra de afaceri.

Citește și: De ce îngrașă zahărul

La jumătatea lunii aprilie a acestui an, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, anunţa că mecanismul pentru transferul pensiei de la Pilonul II la Pilonul I ar putea fi pus pe masa Guvernului până la finalul primului semestru din acest an.

"Se discută, sper ca în primul semestru să avem pe masa Guvernului o propunere de mecanism, un nou principiu, o altă abordare. (...) Se creează un mecanism transparent, opţional, pentru ca aceia care doresc să meargă din Pilonul II către Pilonul I să poată să o facă având toate elementele financiare transparent prezentate, cum se face în zona privată. Fiecare să ştie pe ce să se poată baza, să poată fi sigur că un randament mai bun îl poate găsi în această zonă a Pilonului II şi nu în alte zone", a spus Teodorovici.

Guvernul a adoptat, la sfârşitul anului trecut, o ordonanţă de urgenţă care reduce contribuţia la Pilonul II la 3,75% din salariile brute începând cu anul 2018, de la 5,1%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.