Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Conferința de pace de la Berlin - Marile puteri au ajuns la un acord cu privire la situaţie explozivă din Libia

CNBC.com
Libia

Liderii principalelor ţări implicate în conflictul din Libia s-au angajat duminică să respecte embargoul asupra armelor, decis în 2011 de Organizaţia Naţiunilor Unite, a anunţat cancelarul german, Angela Merkel, duminică, după conferinţa internaţională privind conflictul libian desfăşurată la Berlin.

"Am convenit că vrem să respectăm acest embargo asupra armelor şi că acest embargo va fi controlat mai strict decât înainte", a declarat oficialul german într-o conferinţă de presă la finalul negocierilor, conform France Presse citată de Agerpres,

Cancelarul Germaniei a anunţat că la conferinţă a fost convenit un acord care stabileşte un plan de pace pentru Libia, ''un proces obligatoriu", şi vor urma rapid acţiuni pentru a implementa ceea ce s-a convenit. Prima întâlnire pentru consolidarea încetării focului urmează să aibă loc curând, a spus ea, citată de dpa.

Citește și: După ce a descoperit că românii sunt LENEȘI, ministrul Muncii anunță RESETAREA ANOFM: A fost o perioadă de congrese

Merkel le-a mulţumit participanţilor, printre care liderii Rusiei şi Turciei, pentru "o atmosferă foarte constructivă" în timpul discuţiilor.

Acordul este ''un semnal puternic că suntem pe deplin angajaţi să sprijinim o rezolvare paşnică a crizei din Libia'', a declarat la rândul său secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în conferinţa de presă comună cu cancelarul german.

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a declarat că negocierile au găsit "cheia cu care putem rezolva conflictul din Libia".

Libia se află în criză încă de la răsturnarea dictatorului Muammar Gaddafi în 2011. În ultimele luni, un război civil a escaladat între premierul Fayez al-Serraj recunoscut internaţional şi comandantul rival Khalifa Haftar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.