Confesiunea lui Crin: Avem un doliu de alianță, nu un dor de alianță

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 07-03-2014

Actualizat: 07-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



"Problema noastră nu sunt alianţele. Gândiţi-vă că suntem după o experienţă recentă, avem, ca să zic aşa, un doliu de alianţă, nu un dor de alianţă şi atât pentru europarlamentare, atât pentru activitatea noastră pe scena politică, cât şi pentru alegerile prezidenţiale, pe noi ne interesează cetăţenii şi alegătorii României. Ne interesează să convingem cât mai mulţi dintre aceşti cetăţeni că noi îi reprezentăm, că ne batem pentru valorile şi interesele lor şi nu ne interesează jocuri de alianţă pe spaţiu mic cu o formaţiune sau alta. Nu avem, în acest moment, nicio intenţie în acest sens", a explicat Antonescu, potrivit Mediafax.


El a mai spus că celelalte partide din Parlament aflate în opoziţie nu reprezintă o ţintă pentru PNL, nici pentru a fi atacate, dar nici pentru a construi vreo alianţă.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri