Confruntare explozivă la Casa Albă - doi dușmani politici, față în față. Donald Trump: 'Primarul comunist al New Yorkului a cerut o întâlnire. Urmează alte detalii'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 20-11-2025 17:54

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că se va întâlni vineri cu primarul ales al New Yorkului, Zohran Mamdani, unul dintre cei mai vocali critici ai săi și reprezentant al aripii progresiste a Partidului Democrat, transmit dpa şi AFP, conform AGERPRES.

Viitorul edil al celei mai mari metropole din SUA, adversar politic vehement al liderului de la Casa Albă, a declarat la începutul lunii că este dispus să discute cu Trump despre "costul vieţii", una din cele mai presante preocupări ale americanilor.

"Primarul comunist al New Yorkului, Zohran 'Kwame' Mamdani, a cerut o întâlnire. Am decis că această întâlnire va avea loc în Biroul Oval, vineri 21 noiembrie. Urmează alte detalii!", a scris Trump pe platforma sa Truth Social.

Primarul ales al orașului New York-ului, Zohran Mamdani, a declarat luni că speră să se întâlnească cu Donald Trump pentru a găsi modalități prin care să poată colabora în ceea ce privește tema centrală a campaniei sale câștigătoare: accesibilitatea.

Kwame este al doilea prenume al lui Mamdani, un omagiu pentru Kwame Nkrumah, luptător pentru independenţa Ghanei.

Dora Perek, purtătoare de cuvânt a viitorului primar, a confirmat că Mamdani va merge la Washington "aşa cum se obişnuieşte pentru noua administraţie municipală", pentru a discuta despre securitatea publică şi economică şi despre accesibilitatea financiară.

Mamdani este primul candidat care a obţinut mai mult de un milion de voturi la New York după 1969. El le-a promis newyorkezilor în campania electorală locuinţe şi creşe cu costuri accesibile. În plus, s-a afişat ca un critic al lui Trump, iar acesta l-a susţinut pe contracandidatul independent Andrew Cuomo, fost guvernator democrat al statului New York.

Trump a ameninţat că va tăia alocaţiile federale pentru New York dacă Mamdani câştigă alegerile din 4 noiembrie.

Mandatul noului primar începe la 1 ianuarie 2026.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri