Confruntările sporadice dintre forţele irakiene şi combatanţii kurzi din nordul Irakului s-au soldat cu circa 30 de morţi şi peste 60 de răniţi într-o săptămână, în principal în rândul kurzilor, potrivit unor cifre difuzate duminică seara de către protagonişti, relatează AFP, conform agerpres.ro.
Forţele irakiene au reuşit vinerea trecută să preia controlul tuturor zonelor disputate între Bagdad şi Erbil în nordul ţării şi i-au împins pe combatanţii kurzi înspre frontierele regiunii lor autonome, ca reacţie la referendumul privind independenţa pe care kurzii din Irak l-au organizat la sfârşitul lunii septembrie, la iniţiativa preşedintelui lor, Massoud Barzani.
Potrivit unui comunicat al Comandamentului comun al operaţiunilor (JOC), care regrupează forţele irakiene în ansamblul lor, ''doi membri ai forţelor federale au fost ucişi'' la Altun Kupri, în nordul provinciei Kirkuk.
Această zonă agricolă ''a devenit o bază teroristă'' a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) din Turcia şi a aripii sale iraniene (PJAK), considerate drept ''teroriste'' de către Ankara şi aliaţii săi occidentali, a indicat Comandamentul comun, precizând că forţele federale au fost în acea zonă ţinta ''unor tiruri cu rachete antitanc Milan furnizate de către guvernul german'' kurzilor.
Purtătorul de cuvânt al unităţilor paramilitare Hachd al-Chaabi, dominate de miliţii şiite susţinute de către Iran şi formate pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic, a indicat printre altele că forţele sale au pierdut trei oameni.
De partea kurdă, comandantul frontului de sud din Kirkuk, Wasta Rassoul, indica vineri că 26 de combatanţi au fost ucişi şi 67 răniţi în decurs de-o săptămână.
Confruntări sângeroase între forțele irakiene și kurzi: 30 de morți și peste 60 de răniți într-o săptămână
București
9°C
Articole Similare

104
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
104

3.796
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
3.796

48
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
48

4.326
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
4.326

2.142
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.142

67
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
67

2.609
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.609

71
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
71

6.352
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
6.352

60
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
60

73
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
73

6.547
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.547

6.301
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
6.301
















Comentează