Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Congresul PSD – exercițiu de sublim ridicol. Adio trecut, dar rămân cu tine!

psdCongres

*Articol semnat de Ionuț Iancu -  www.ionutiancu.ro

Am urmărit și eu, printre picături, Congresul Extraordinar al PSD de ieri. Sunt câteva aspecte extrem de importante cu care trebuie să ieșim, ca și concluzii, din ceea ce s-a întâmplat ieri:

  • Acest partid trăiește într-un univers propriu, într-o realitate numai a sa. Tocmai de aceea sunt organizate și aceste evenimente ce amintesc de vremea Congreselor PCR. Pentru activul de partid, să nu creadă vreo clipă că partidul e în derivă. Pentru liderii locali, să aibă de unde lua lumină. Pentru greii din conducere, pentru a le mai fi zgândărit un pic orgoliul, pentru a li se mai peria un pic costumul, pentru a mai fi aplicată o limbă fină, pe ici, pe colo, prin locurile esențiale. De aici și lipsa lor de probleme față de ridicolul la care se supun, voit sau nu. Pentru că numai la PSD este posibil să vorbești de condamnarea comunismului și a violențelor de la mineriade avându-l pe Ion Iliescu în primul rând în sală. Sau să vorbești de PSD ca de un partid fără baroni, fără corupți, cuvintele astea ieșind din gura unui om deja condamnat în primă instanță.
  • Schimbarea de cadre. Printre niște no-name-uri de care nu am auzit în viața mea, dar pe care probabil că îi recomandă vocea și talentul, regăsim și cadre de nădejde al viitorului: Cati Andronescu, Olguța Vasilescu sau Gabriela Vrânceanu Firea, mândra născătoare de noi cadre de pesediști. Schimbare să fie, dar să nu se schimbe nimic.
  • Dragnea. Omul nu excelează la carismă. La capacitatea de a electriza masele. Dar este un bun organizator. Este exact ceea ce are nevoie PSD pentru a trece cu bine peste alegerile de la anul. Două sunt marile hopuri din mandatul lui Liviu Dragnea: o eventuală condamnare cu executare în dosarul Referendumului, lucru care practic ar arunca PSD în haos. B) o alegere pe care este nevoit să o facă: dinamitează întreaga structură de baroni din teritoriu, cu riscul de a sta un ciclu electoral în opoziție sau merge mai departe cu ei, sperând să câștige așa bătălia de anul viitor.

Oricare vor fi alegerile lui Dragnea, pentru PNL lucrurile tocmai se precipită, în sens negativ. Subiectul Ponta, cel pe care au marșat pe tot parcursul anului, este izolat în partid, dar susținut la guvernare și, oricât de mult nu ne place asta, susținut și de electorat. PNL trebuie să iasă în spațiul public la o bătălie mult mai puternică decât cea de până acum, să acapareze spațiul public cu teme importante de dezbatere și pentru care să își poată asuma meritele.

Altfel vom ajunge să trăim situația din zilele astea, când Dragnea spune că PSD va trece Legea Votului prin Corespondență, cu sau fără PNL. Tare sau nu?

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.