Mai mulţi parlamentari polonezi, membri ai partidului conservator de guvernământ Dreptate şi Justiţie (PiS), au propus miercuri seară un proiect de lege în baza căruia ar urma să fie înlocuiţi judecătorii Curţii Supreme, cu excepţia celor desemnaţi de ministrul justiţiei, iniţiativă ce a stârnit proteste din partea opoziţiei, relatează agenţiile Reuters şi AFP. 'Aşa începe dictatura', spune Borys Budka, parlamentar al celui mai mare partid de opoziţie, Platforma Civică (PO), în timp ce liderul acestei formaţiuni, Grzegorz Schetyna, a vorbit despre 'anunţarea unei lovituri de stat' date în opinia sa de formaţiunea PiS. La rândul său, Lech Walesa, eroul mişcării Solidaritatea din anii '80, a descris această iniţiativă legislativă drept 'foarte periculoasă, foarte stupidă'.
Propunerea survine după ce formaţiunea PiS, majoritară în parlament, a finalizat o reformă a Tribunalului Constituţional, împreună cu alte măsuri despre care Comisia Europeană consideră că pot afecta statul de drept şi separaţia puterilor în stat. Reforma Tribunalului Constituţional a vizat în primul rând schimbarea judecătorilor numiţi înaintea alegerilor legislative din 2015 de către formaţiunea Platforma Civică, care conducea atunci guvernul.
Răspunzând criticilor legate de noul proiect de lege privind Curtea Supremă, PiS a apreciat că are mandatul democratic de a face sistemul judiciar mai eficient şi a susţinut că în mai multe ţări ale Uniunii Europene, inclusiv în Germania, puterile executivă şi legislativă au un cuvânt important de spus în numirea judecătorilor. De altfel, tot miercuri - zi descrisă de preşedinta Curţii Supreme, Malgorzata Gersdorf, drept 'miercurea neagră' -, camera inferioară a parlamentului de la Varşovia a votat alte iniţiative legislative privind reforme în justiţie, una dintre ele acordând parlamentului dreptul de a alege majoritatea membrilor Consiliului Naţional al Magistraturii.
În pofida apelurilor lansate de unii judecători şi activişti, opoziţia nu a reuşit până în prezent să coaguleze un protest public de anvergură împotriva măsurilor adoptate de guvernul conservator, fapt care, conform Reuters, reflectă nemulţumirea opiniei publice faţă de un sistem judiciar în care chiar şi soluţionarea dosarelor simple poate dura până la zece ani.































Comentează