Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consilier onorific al ministrului Rafila anunță infectări în masă cu Omicron: 'Mai toți cei pe care îi știi au să aibă roșu în gât, muci, o tuse mai seacă'

www.facebook.com
gabriel diaconu

Medicul Gabriel Diaconu avertizează într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare că vom avea şi mai multe cazuri. De luni încolo trecem de 20.000 de îmbolnăviri pe zi şi mai toţi din cei pe care îi cunoaştem se vor infecta. Diaconu este consilier onorific al ministrului sănătății, Alexandru Rafila, potrivit site-ului MS.

„Cazuri avem, și vom avea și mai multe. Astăzi aproape 10 mii, de luni încolo trecem sensibil de 20 de mii / zi până spre sfârșitul lunii.

Nu suntem la distanță mai mare de două - trei săptămâni de momentul la care mai toți cei pe care îi știi au să aibă roșu în gât, muci, o tuse mai seacă, posibil și un test pozitiv la COVID.

Meciul sezonului de iarnă cu corona se dă și cu tine, și fără tine. Și de crezi, și dacă nu crezi. Și dacă ești ahtiat după extratereștri antici, și dacă te-a scârbit complet dihonia vaccinală din ultimii ani. Și dacă înțelegi știință, și dacă te umple de duh sfânt faptul că apa poate curge și la deal.

Acum, mai ales că se strâmbă unii despre măsurile luate, despre eficacitatea lor, despre cât de bine om fi sau nu pregătiți, despre responsabilitate civică sau guvernamentală,

Luat la rece, responsabilitatea e la noi. La voi. La fiecare. Fiecare după dorință, putință și rezervă de răbdare.

Acesta este extemporalul la istorie de la care - la propriu - nu poți trage chiulul. Ce-ai aflat, ce-ai învățat, cum te-ai instruit în acești doi ani va face, în bună măsură, diferența în următoarele două luni.

Ce-o mai fi ajuns și pe la tine, ce te-o mai fi speriat unii sau luat la bășcălie alții, prea puțin mai contează acum.

Vaxxer sau anti-vaxxer, roșu galben sau albastru, ne-om uita în ochii lipsă ai minusculului agresor din ce în ce mai îndeaproape.

Unde va fi buba?

Are să fie buba când cohorte întregi de lucrători, unii în domenii esențiale, vor fi descuamați de boală și ținuți acasă de semne sau simptome, lunga izolare sau scurta carantină.

Are să fie buba când iar umplem spitalele, că altele noi între timp n-au avut cum apărea.

La fel, cu paturile și personalul, cu operaționalizarea ATI și forța umană de lucru, astăzi e triplă față de momentul 2020. Dar Omicron e navă spațială pe lângă primul model de nou-coronavirus.

Dacă e să existe un orizont de argint e că, la Paște, Hristos va învia din morți. Dacă e să existe o ironie macabră, e că ceilalți morți până acum, sau până atunci, nu.

Oamenii s-au chinuit. Oamenii s-au chinuit, alții au fost chinuiți de ce li se întâmplă. Te-ai fi gândit că o blândă judecată a ororilor va fi suficientă și pentru ultimul sărman cu duh să-și pună pielea la păstrare, să facă ce-are de făcut, să fie prudent, să fie precaut.

Sunt câteva motive pentru care, cred, nu vei vrea să te grăbești să faci odată COVID cu Omicron, să scapi de coșmarul așteptărilor. Dar poate, cel mai important este că,

Dacă nu te-ai vaccinat, dacă n-ai trecut anterior prin infecție, și totuși ești vehement, bați pumnul în piept, ia priviți fraierilor că nu-i așa mare nenorocire,

S-ar putea să afli, odată infectat, că nu erai doar prost înainte,

Cât că poate nici sănătatea nu îți e chiar atât de bună pe cât o credeai.

Fii cu băgare de seamă. Atât”, scrie Gabriela Diaconu pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.