Consilierii locali municipali au aprobat luni, în şedinţă extraordinară, înfiinţarea a două centre de colectare selectivă a deşeurilor prin aport voluntar, în municipiul Giurgiu, în vederea finanţării prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
' Aceste centre de colectare selectivă sunt bine-venite, am identificat şi cele două spaţii. Unul dintre centre va fi pentru deşeurile inerte ale acestui oraş, respectiv moloz, care acum e depozitat de cetăţeni la pubele şi apoi transportat la groapa ecologică, ceea ce ne încarcă mult la masa de gunoi depozitată. Pentru acest centru am identificat un spaţiu unde va fi amenajată o platformă pentru deşeuri inerte, pe şoseaua Portului, iar cea de-a doua platformă va fi pentru colectarea selectivă a polistirenului, plasticului, sticlei, iar pentru aceasta am identificat un spaţiu, pe şoseaua Sloboziei, în zona unde a funcţionat fostul CET', a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, potrivit Agerpres.
El spune că municipalitatea iniţiază aceste proiecte şi cu gândul la generaţiile viitoare şi încearcă astfel să îi facă şi pe cei mici să 'conştientizeze că polistirenul, plasticul, sticla, în afară de fracţia umedă, pot fi duse într-un loc unde pot fi colectate selectiv'.
Primarul a menţionat că municipalitatea a depus proiecte la toate axele prin PNRR şi a obţinut finanţare şi pentru o nouă creşă în municipiul Giurgiu.
Comentează