DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Consilierul lui Alexandru Rafila INTRĂ TARE în scandalul acuzațiilor de plagiat în cazul premierului Nicolae Ciucă

www.facebook.com
gabriel diaconu

Consilierul ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, medicul Gabriel Diaconu, intră în plin scandal care îl vizează pe premierul Nicolae Ciucă. Diaconu spune că

"Pietrele care cad pe firava umbrelă a premierului nu pică din cer. Cineva le-a ridicat mai devreme acolo. Și cu siguranță nu sunt eminențele și elitele anonime ale României. Unu la mână pentru că majoritatea sunt răruțe și drăguțe. Ori au plecat, ori, dacă au rămas, de regulă le poți găsi printr-un cotlon obscur al Universităților, ciuca glumelor (sic!) și-a disprețului micro-megalomanilor cu funcție.

Doi la mână pentru că n-a administrat nimeni, în ultimul sfert și mai bine de secol, un ser al adevărului comunității academice române. Cum că acel moț e de fapt o halucinație colectivă. Și că nu-l avem. Iar construcția unui mediu cu adevărat universitar, care să genereze o cercetare cu adevărat competitivă, ar fi cerut o schimbare dramatică a reperelor, respectiv valorilor, pe care să stea pilonită (că tot e un termen la modă) școala.

Dar ce poți să te aștepți când lupul e paznic la stână? Chiar și acum, și prea puține șanse să scăpăm de parazitul imposturii curând, rotativa desăvârșirii cuprinde, prin campusuri de facultăți, consimțământul că ”noi ne facem că învățăm, ei se fac că ne publică”.

Situația omului de știință autentic ”fabricat în România” e dramatică. Unu la mână că n-are bani. Doi la mână că n-are credențiale potrivite încât să iasă din gulagul academic. Trei la mână că și când reușește, târâș-grăpiș, să-și ridice nasul deasupra nămolului, alții vin și-i seceră glezna. E spitalul de nebuni. E groapa cu var.

Scriu toate aceste lucruri încât să fie clar că grosolănia plagiatului doctoral trebuie stârpită, dar n-are cine, iar așa cum stau lucrurile acum n-are cum. Ar însemna să confruntăm realitatea că operația de extirpare a tumorii, pe termen scurt, ar fi mutilantă. Cam o treime, dacă nu mai bine, din „corpul didactic” ar trebui dat afară, iar unii chiar trimiși în judecată.

Nu mai vorbesc de ”facultățile” deschise prin țărișoară, care odată desființate ar priva atâta amar de români mediocri de iluzia curei analfabetismului funcțional prin dovadă și patalama că proști au fost, tâmpiți sunt încă, dar cel puțin au ”terminat o facultate”.

Credeai c-au murit, neică? (apud Caragiale).

Obsesia generației părinților noștri și-a părinților lor dinainte, odată ieșiți majoritatea din chirpici, a fost să ajungă să stea la masă ”cu domnii”. Ce aveau domnii și n-aveau sărmanii? Ai zice că școală. Dar te-ai înșela. Ce-aveau domnii și n-aveau sărmanii era o seamă de hârtii care, aparent, deschideau uși, care aparent garantau poziție. Unde n-au putut deschide uși, românii au ascultat șoapta și-au inventat șperacle.

Pseudo-mitologia spiritului academic în comunism a avut un miez, un nucleu veridic. Se făcea școală, domne, în comunism! Și e just. Se făcea școală. Se deprindeau noțiuni elementare ba chiar și unele avansate. Dar totul împletit cu dogmă, doctrină și coada dracului de la organizația de bază. Cât talent să fi avut, n-aveai decât două direcții: ori prin partid, ori prin exil. Această silnică dihotomie a împins pe mulți spre colaboraționism. Iar, mai departe de-atât, odată căzut comunismul, aceeași rețetă care făcea statul opresiv să existe s-a repliat, s-a organizat, și a dobândit noi calități în ”capitalism”.

O sumă a tuturor mărturiilor celor școliți și plecați ar putea constitui o ”Carte neagră a democrației” după 1989. Pe aceștia nu comunismul i-a traumatizat. Pe aceștia capitalismul i-a otrăvit.

Dacă un ciclu academic durează – să zicem – în medie 5 ani, am trecut deja, în 2022, prin șase astfel de cicluri. De la ciclu la ciclu numărul celor care să rămână în ”sistemul” universitar românesc a scăzut proporțional, pe măsură ce oamenii alegeau să plece – năuci – unde vedeau cu ochii, numai să scape de osândă.

Ce n-o să poată vreodată pricepe un dobitoc cu diplomă e că mediocritatea ucide meritul. Te duci unde vezi cu ochii numai să capeți o șansă reală că ce lucrezi tu, ce cercetezi tu, ce cauți tu să adaugi la corpul de cunoaștere să aibă măcar o șansă reală la rampa de lansare. Să fii publicat. Să poți să-ți pui ideile într-un turnir onest al ideilor.

Când citesc vocabularul congreselor fabricate în România, când mă împiedic de cuvintele ”modern”, ”original”, și altele, când mă uit la listele cu autori sau ordinea în care ei apar, mă apucă iremediabila tristețe. Sunt sigur, în acel moment, că mă uit la o luare de ostateci. Printre ei se numără și valoarea autentică, dar bine înghesuită de malacii puterii, ”ctitorii” învățământului românesc, corifeii infamiei.

Poate părea că sunt dur și nedrept, resentimentar și frustrat. Și sunt dur, dar sunt drept. Am resentimente, dar sunt eliberat. Duritatea și resentimentele au de-a face cu această țară care mi-a dat atât de mult, dar v-a luat atât de mult.

Nu, eu nu sunt un „produs al școlii românești”. Pe mine școala ”românească” risca să mă omoare intelectual. Am fost orfan moral când am plecat din țară, și alte școli mi-au hrănit nevoia. Mie, și multor altora. Întrebarea nu e cum am supraviețuit.

Întrebarea e ce mai căutăm pe aici.

Iar răspunsul nu e foarte complicat. Avem o traumă, dar și o nostalgie. O formă nerezolvată de speranță dar și de îndârjire. În fiecare zi se nasc în România copii buni. Copii care merită să deschidă ochii la știință. Care să fie încântați de armonia sferelor și de grația pe care ți-o aduce descoperirea, dar și studiul ei odată ce-ai aflat.

De ce trebuie să plece, mai apoi, majoritatea? De ce nu pot rămâne?

Eu cred că mulți gândim, din cei care am făcut exil, că poate că într-o zi vor vrea să mai stea, sau poate s-or întoarce.

Nu putem repara trecutul. E stricat iremediabil. Putem în schimb influența prezentul. Puțin câte puțin. Astfel încât curicula să devină mai transparentă. Încât să schimbăm fața cercetării în România, onest și deliberat. Încât cine astăzi visează la o carieră de doctor, sau de avocat, de inginer sau de economist, să știe că are o șansă validă la performanță. Unde performanța nu e să prindă o poziție bună într-un laborator în Vest, sau peste Ocean.

#medicinromania

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.