Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consilierul prezidențial Andrei Muraru, despre „Anul omagierii victimelor comunismului”: La noi nu s-a întâmplat nimic

andrei muraru

Consilierul prezidențial Andrei Muraru a explicat marți, pe pagina sa de socializare, de ce a ales președintele Klaus Iohannis să declare anul 2019 drept „Anul omagierii victimelor comunismului”, în cadrul unei ceremonii publice care va avea loc pe 20 mai, la Palatul Cotroceni.

„Anul acesta se împlinesc trei decenii de când România a devenit o țară democratică. Pentru a onora și elogia sacrificiile imense ale celor care au făcut posibilă libertatea noastră, Președintele Klaus Iohannis a decis lansarea Programului „30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. 2019 – Anul omagierii victimelor comunismului”. Demararea seriei de evenimente speciale, care se vor desfășura pe tot parcursul acestui an, va avea loc pe 20 mai 2019, zi aleasă tocmai pentru semnificația sa, întrucât amintește de primele alegeri libere desfășurate în perioada postcomunistă.

În unele state foste comuniste, implicarea autorităților s-a materializat deja în programe omagiale, demarate cu mult timp înainte. La noi nu s-a întâmplat nimic și nici nu există vreun semn că s-ar întâmpla ceva. Încă din vara anului trecut, Președintele Iohannis a solicitat autorităților să demareze pregătirile pentru proiectele și manifestările dedicate împlinirii, în 2019, a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989 (https://bit.ly/2Jhz661).

Luând act de lipsa inexplicabilă de inițiativă a Guvernului și a Parlamentului României pentru a marca, așa cum se cuvine, împlinirea a 30 de ani de la căderea regimului comunist, Președintele României a decis lansarea acestui program.

În întregul său mandat, Președintele Iohannis a fost profund atașat angajamentului său de a afirma idealurile Revoluției și de a încuraja prezentarea și punerea în valoare a diferitelor fațete ale rezistenței anticomuniste și reconstrucției democratice. Acest program este o continuare firească a acestor demersuri”, a scris consilierul prezidențial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.