DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Consiliul Concurenţei: Durata medie de obţinere a avizelor tehnice de racordare emise de E-Distribuţie Muntenia a scăzut cu 20% în ultimul an

ENEL
E-distributie

Durata medie de obţinere a avizelor tehnice de racordare emise de E-Distribuţie Muntenia a scăzut cu 20% în ultimul an, în urma implementării angajamentelor asumate de companie în contextul investigaţiei declanşate de Consiliul Concurenţei privind un potenţial abuz de poziţie dominantă pe piaţa distribuţiei de energie.

"Durata medie de obţinere a avizelor tehnice de racordare (ATR) emise de E-Distribuţie Muntenia (EDM) a scăzut cu 20% în ultimul an, în urma implementării angajamentelor asumate de companie în contextul investigaţiei declanşate de Consiliul Concurenţei privind un potenţial abuz de poziţie dominantă pe piaţa distribuţiei de energie. Diminuarea timpului de obţinere a ATR s-a înregistrat în condiţiile în care, în această perioadă, numărul cererilor de racordare a crescut cu 30%", a informat autoritatea de concurenţă, potrivit news.ro.

Citește și: Autopsia PRELIMINARĂ: care a fost CAUZA decesului lui Diego Maradona

De asemenea, intervenţia Consiliului Concurenţei a condus la creşterea transparenţei procesului de racordare şi a gradului general de informare a utilizatorilor în legătură cu procesul de racordare, în ultimul an numărul de clienţi care utilizează serviciul online de racordare crescând cu peste 90%.

Autoritatea de concurenţă a investigat EDM pentru o posibilă discriminare a companiilor pe piaţa serviciilor conexe distribuţiei, ca urmare a selectării, pe alte criterii decât cele prevăzute în procedurile de achiziţie publică sau libera alegere a utilizatorului, a unor societăţi care elaborează studii de soluţie sau proiectează şi execută lucrări de instalaţii electrice. Suspiciunile au vizat şi influenţarea duratei şi a costurilor de racordare la reţeaua de energie electrică a municipiului Bucureşti, precum şi a opţiunii utilizatorilor de a alege prestatorii de servicii conexe.

Pentru a elimina îngrijorările concurenţiale, în 2019, E-Distribuţie Muntenia s-a angajat să implementeze un set de măsuri pentru eficientizarea şi transparentizarea procesului de racordare la reţeaua electrică de distribuţie şi să asigure un tratament corect şi nediscriminatoriu pentru toţi participanţii la acest proces, fie că sunt utilizatori sau alţi prestatori de servicii.

Astfel, Consiliul Concurenţei a constatat că punerea în practică a angajamentelor a condus, până în prezent, la transparentizarea procedurilor de lucru, promovarea drepturilor solicitanţilor, informarea corectă, facilă şi completă a consumatorilor cu privire la procesul de racordare la reţeaua de distribuţie electrică. De asemenea, E-Distribuţie Muntenia şi-a reproiectat pagina web şi a implementat o aplicaţie care permite urmărirea online a stadiului racordării de către utilizator.

"Pe parcursul anului 2020, probabil şi în contextul pandemic recent, se observă o creştere semnificativă a traficului pe site şi a numărului de clienţi care şi-au creat un cont pe site şi utilizează noile facilităţi ale acestuia", arată autoritatea de concurenţă.

În acelaşi timp, se observă o creştere a calităţii serviciului de racordare printr-o scădere a duratelor medii de procesare a cererilor utilizatorilor şi de eliberare a documentelor în etapele pentru care operatorul de distribuţie este responsabil.

„Scopul nostru este de a facilita procesul de racordare a consumatorilor la reţelele de utilităţi - energie electrică şi gaze, dar instrumentele legale pe care le avem acum la dispoziţie sunt limitate în acest sens. În perioada următoare, însă, vom finaliza un amplu proiect derulat în cooperare cu OECD, care prevede debirocratizarea întregului mecanism de racordare, care acum poate dura mai multe luni, prin simplificarea procedurilor de obţinere a autorizaţiilor în cascadă. De asemenea, în cadrul proiectului încercăm să găsim soluţii juridice pentru ca demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiilor să se deruleze în paralel pentru a urgenta racordarea, şi nu secvenţial, cum se întâmpla la ora actuală”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Procesul de racordare la reţeaua de energie electrică este unul complex, cu multe etape, pentru care sunt responsabile diferite părţi: operatorul de distribuţie, proiectanţi, executanţi de lucrări, autorităţi locale, client, astfel că durata totală a procesului de racordare, ca interval care înglobează toate aceste etape, nu depinde în totalitate de operatorul de distribuţie.

Angajamentele au fost implementate gradual pe parcursul anului 2019, conform calendarului asumat, iar respectarea acestora va fi monitorizată de Consiliul Concurenţei pe o perioadă de 3 ani.

E-Distribuţie Muntenia este operatorul de distribuţie care asigură alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu, în baza licenţei pentru distribuţia energiei electrice eliberate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Compania face parte din grupul italian Enel, care are activităţi diverse în sectorul energiei electrice, atât în România, cât şi în alte state din Uniunea Europeană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.