DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Consiliul de supraveghere de la OMV va revizui deciziile luate de fostul director general Rainer Seele

OMV

Consiliul de supraveghere de la OMV nu va aproba acţiunile din 2021 ale fostului director general, Rainer Seele şi va demara o anchetă amănunţită asupra deciziilor sale manageriale, a anunţat vineri preşedintele Consiliului, Mark Garrett, la Adunarea Generală Anuală a Acţionarilor, transmite Reuters.

Sub conducerea lui Seele, numit la conducerea OMV în 2015, grupul austriac s-a concentrat pe investiţiile în zăcămintele de petrol şi gaze din Rusia pentru a-şi îmbunătăţi performanţele financiare.

Investiţiile făcute în Rusia după 2015 "au fost, ex post, o greşeală", a spus Mark Garrett.

"Dacă acum am fost nevoiţi să recurgem la deprecieri de active de două miliarde de euro în primul trimestru din 2022, toată lumea trebuie să înceteze să mai apere acele decizii", a adăugat preşedintele Consiliului de Supraveghere de la OMV, potrivit Agerpres.ro.

"Privind în urmă, putem spune că investiţiile făcute în Rusia după 2015 au avut la bază o încredere mult prea mare aceasta şi în rolul ei în comunitatea internaţională", a concluzionat Mark Garrett.

În luna martie a acestui an, acţionarul majoritar de la OMV Petrom a anunţat că Rusia nu va mai fi una din regiunile sale cheie, alăturându-se altor mari companii energetice occidentale care au decis să se retragă de pe piaţa rusească. Atunci OMV a precizat că a fost nevoit să îşi ajusteze valoarea activelor cu un miliard de euro, în legătură cu proiectul gazoductului Nord Stream 2, care a fost oprit de autorităţile de la Berlin. În plus, au fost decise ajustări ale valorii contabile la două entităţi ruseşti prin intermediul cărora OMV deţine o participaţie de 24,99% la zăcământul de gaze Yuzhno Russkoye din Rusia, ceea ce înseamnă o lovitură suplimentară de un miliard de euro.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea - 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.