Consiliul Superior al Magistraturii vine cu precizări privitoare la reglementarea pragului la abuzul în serviciu. CSM arată că acel prag de 50.000 de euro, pe care l-au propus în amendamentele înaintate Parlamentului, vizează exclusiv faptele săvârșite de angajații din mediul privat, nu funcționarii publici.
Citește și: Florin Iordache aruncă în AER protestele din Piața Victoriei: abuzul în serviciu, redefinit, fără prag
”Consiliul Superior al Magistraturii nu a propus instituirea unui prag valoric în cazul vreunei infracţiuni, cu atât mai puţin în cazul infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii publici sau în cazul infracţiunilor de corupţie.
Consiliul a înaintat Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, un punct de vedere asupra solicitării Ministerului Finanţelor Publice, de modificare a Legii nr.241/2005 privind evaziunea fiscală.
În acest cadru s-a urmărit orientarea spre recuperarea prejudiciului şi nu preeminenţa măsurilor punitive.
În contextul mai larg al dezbaterilor asupra modificărilor Codului penal, Consiliul a propus o abordare integrată a infracţiunilor economice, printr-o nouă variantă de incriminare a articolului 308 din Codul penal, care reglementează exclusiv infracţiuni săvârşite în mediul privat.
Subliniem, aşadar, că varianta de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei, propusă de Consiliu, vizează anumite fapte săvârşite exclusiv de angajaţii din mediul privat, iar nu de către funcţionarii publici”, arată Consiliul Superior al Magistraturii.
Comentează