Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării se AUTOSESIZEAZĂ în cazul declarațiilor lui Aurelian Bădulescu

Inquam Photos / Octav Ganea
cncd

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Astzalos Csaba, a anunţat că CNCD s-a autosesizat în cazul viceprimarului Capitalei, Aurelian Bădulescu, după ce Newseek a relatat că acesta a făcut o serie de declaraţii considerate a fi antisemite de comunitatea evreiască, relatează News.ro.

Citește și: Adrian Năstase trage un semnal de ALARMĂ: ' O veste care ne cutremură. Apar foarte multe întrebări'

„Recomandarea mea este să vă întoarceţi de unde aţi venit, să mă lăsaţi să am eu grijă de morţii neamului meu”, este răspunsul viceprimarului Bădulescu, pe care l-a primit preşedintele Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului (MCA) din România, care a criticat intenţia lui Bădulescu de a amplasa un bust al mareşalului Antonescu în Capitală, a relatat Newsweek.

Săptămâna trecută, viceprimarul Aurelian Bădulescu a declarat, pentru Newsweek România, că vrea să propună amplasarea unui bust al mareşalului Antonescu în Bucureşti, după ce a fost acuzat de antisemitism. Anterior, Bădulescu a criticat propunerea ca Muzeul Holocaustului să fie amplasat în centrul Bucureştiului, pentru că ar fi un loc „încărcat de românism”.

După aceste declaraţii, directorul Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului (MCA) din România a a criticat, într-o scrisoare adresată comunităţii internaţionale, intenţia viceprimarului Bădulescu. Totodată, MCA România i-a cerut primarului Gabriela Firea un punct de vedere oficial faţă de reacţiile viceprimarului.

„Ultimul bust al mareşalului Antonescu a fost înlăturat din curtea unei biserici din Bucureşti după patru ani de proteste ale centrului, în 2006. Este extrem de deranjant că, 13 ani mai târziu, viceprimarul Bucureştiului ia poziţie împotriv amplasării Muzeului Holocaustului în centrul oraşului, în timp ce susţine amplasarea unui bust al unui criminal de război. Promovarea şi propunerea unui proiect care onorează memoria unui criminal de război nu ofensează doar memoria victimelor Holocaustului, unele dintre ele încă în viaţă, ci încalcă şi legea. Faptul că un viceprimar abuzează de poziţia sa pentru a-şi asuma un proiect care onorează memoria unui criminal de război, ignorând deliberat legea, arată o realitate deranjantă, tristă şi inacceptabilă: dacă Consiliul General al Municipiului Bucureşti aprobă un asemenea proiect, România regresează cu 20 de ani în ceea ce priveşte asumarea crimelor comise în timpului celui de-Al Doilea Război Mondial împotriva evreilor şi romilor”, se arată într-o scrisoare deschisă a lui Maximilian Marco Katz, directorul MCA România, adresată comunităţii internaţionale.

Citește și: Candidatul cu care Tudorel Toader a făcut SHOW la interviurile pentru procuror european, mesaj pentru colegii care protestează la Bruxelles

În replică, viceprimarul Aurelian Bădulescu, care s-a prezentat drept „cetăţean român creştin-ortodox”, a ţinut să-i atragă atenţia directorului MCA că nu a scris în limba română şi să „se întoarcă de unde a venit”.

„Nu ştiu cine şi ce vă aduce prin România, dar este evident că sunteţi străin de acest neam şi, pe cale de consecinţă, de istoria poporului român. (...) Recomandarea mea este să vă întoarceţi de unde aţi venit şi să mă lăsaţi să am eu grijă de morţii neamului meu. (...) Nu vă voi saluta cu deosebită consideraţie, aşa cum este normal, pentru că nu vă bucuraţi de consideraţia mea. În altă ordine de idei, sunt bucuros că oameni ca dvs. sunt preocupaţi de subiecte pe care domnia voastră le tratează, sigur, în calitate de musafir în ţara mea”, este răspunsul pe care viceprimarul Bădulescu l-a adresat comunităţii evreieşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.